Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni despre consultările de la Palatul Cotroceni că preşedintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat poziţiile, dacă există nuanţe iar astăzi poate că a fost o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat absolut nimic. El a mai spus că le-a transmis celor de la PNL şi USR un fapt simplu, PSD este în opoziţie, relatează News.ro.
”Avem 10 luni de cădere consecutivă a consumului, o creştere de-a dreptul exponenţială a şomajului şi un val nemaiîntâlnit de falimente în rândul firmelor româneşti, peste 70% pe zi. De asemenea, ne împrumutăm cu aproximativ 900 de euro pe oră, în total cu 25 de miliarde de lei mai mult decât în anul 2024. Astăzi, la consultările de la Cotroceni, nu am văzut, din partea unora, nicio preocupare pentru aceste lucruri. Am văzut, în schimb, că unii lideri de dreapta au venit cu acelaşi program anti-PSD. Mai spun o data, programul anti-PSD nu livrează nimic cetăţenilor, în afară de ură”, a spus preşedintele PSD, după discuţiile de la Palatul Cotroceni
El a spus că ”ura nu scade facturile ci doar îl ţine, eventual, pe Ilie Bolojan pe scaun”.
”În acest context, le-am transmis celor de la PNL şi USR un fapt simplu. PSD este în opoziţie. Poate au uitat sau poate n-au înţeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă, în acest moment, nicio funcţie în guvern”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă partidele au reuşit să ajungă la un consens în privinţa unui viitor premier şi al formării unei majorităţi în Parlament, Grindeanu a răspuns: ”Nu. Am avut discuţii de aproape două ore, în prima parte, cele legate de acele legi din PNRR (..) iar în partea a doua, preşedintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat poziţiile, dacă există nuanţe. Sigur, în acest moment, să spunem, cei care şi-au îngrădit foarte mult spaţiul de lucru sunt cei de la PNL şi USR, care au acele decizii interne pe care le ştiţi, legate de guvernare cu PSD”, a spus Grindeanu.
El a mai spus: ”Astăzi poate că a fost o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat absolut nimic”.
Sorin Grindeanu, despre alegerile anticipate: E un scenariu pe care nu pot să-l exclud niciodată, e pe masă. Ar fi alegeri undeva în toamna acestui an / Să nu credeţi că PSD rămâne doar pe post de încasatorul de sac de box
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre alegerile anticipate, că este un scenariu pe care nu pot să-l exclud niciodată, e pe masă, iar dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an. ”Să nu credeţi că PSD rămâne doar pe post de încasatorul de sac de box”, a mai spus Grindeanu, arătând că vor intra în alegeri pe bază de reciprocitate astfel că, dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident vor avea şi ei acelaşi lucru.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat după consultările de la Palatul Cotroceni despre scenariul alegerilor anticipate.
“E un scenariu pe care nu pot să-l exclud niciodată, e pe masă. E un scenariu care nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Deci, dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an, târzie. E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă, să zicem, scena politică şi economică, în primul moment”, a declarat liderul PSD.
Sorin Grindeanu a menţionat că acesta este “principalul criteriu după care trebuie să ne uităm”.
“E şi acesta un scenariu. Nu avem niciun fel de problemă să intrăm şi în acest scenariu. Nu-l văd unul fericit, nu văd să se schimbe peste noapte şi vă spun ceva, ce am spus la Cotroceni legat de acest scenariu. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident vom avea şi noi acelaşi lucru. Adică să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasatorul de sac de box, dar când ai nevoie de voturi în Parlament, cum ar fi acum, la legile acestea, PSD-ul să le voteze. Nu. De aceea am spus la începutul intervenţiei mele, şi de la Cotroceni, şi de acum, că cei care sunt în acest moment în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD-ul, în opoziţie, astăzi”, a menţionat Grindeanu.
Grindeanu spune că nu s-a discutat niciun nume de premier la Cotroceni: Nici de Nazare. Nu s-a pronunţat numele acesta
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că nu s-a discutat niciun nume de premier la Cotroceni, el arătând că nu s-a pronunţat nici numele lui Alexandru Nazare, ca posibilă variantă de premier.
Preşedintele PSD a declarat că la consultările de la Palatul Cotroceni nu s-a discutat despre numele lui Alexandru Nazare ca propunere de premier.
”Nu s-a discutat despre această propunere la Cotroceni. Supoziţii. (..) Nu s-a discutat azi de niciun nume, nici de Nazare”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
”Nu s-a discutat despre aşa ceva azi, deloc. Nu s-a pronunţat numele acesta”, a mai spus Grindeanu.
El a menţionat că a pronunţat de câteva ori, împreună cu Varujan Vosganian ( liderul minorităţilor din Parlament, nr) numele Eugen Tomac.
”Vă şi spun de ce, pentru că tot s-a venit cu acest scenariu de guvern, de armistiţiu, de pace, de tranziţie, şi am întrebat de ce nu a fost bună propunerea iniţială atunci a preşedintelui, din urmă cu două luni, Eugen Tomac. Ăsta era scenariul, un guvern cu durată de viaţă scurtă, care să ne treacă de această perioadă, dar n-au acceptat alţii”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Liderii fostei coaliții de guvernare se întâlnesc cu președintele Nicușor Dan, la Cotroceni













