În noaptea în care candidatul pro-rus a pierdut alegerile prezidențiale din România, Moscova a apăsat butonul de urgență, recalibrând centrul de greutate al narațiunii pe “ingerința Franței” și baubaul Emmanuel Macron.
Din perspectiva Rusiei, suveranitatea României valorează două parale, voința liber exprimată prin vot de către români face cât două cepe degerate, stabilitatea, bunăstarea și occidentalizarea României reprezintă o amenințare la adresa proiectului imperial al lui Putin.
Adevărul este că nu ai fi avut ce altceva să aștepți de la această eternă autocrație care, istoric, este obsedată de modificarea frontierelor prin terorism, minciună, manipulare și război.
În genul acesta de eforturi, Rusia a avut însă mereu nevoie de cai troieni din rândul populațiilor locale, căci fără ei, raza de acțiune a telecomenzii mânuite de Moscova nu poate să bată suficient de departe.
De aceea este mai mult decât interesant modul în care s-a reactivat George Simion după ce în prealabil individul își recunoscuse, la ceas de noapte, înfrângerea și după ce recunoscuse că scrutinul fusese unul corect.
De câteva zile, se pot observa două similitudini între agitația lui George Simion și agitația regimului Putin: tema și ritmul.
Tema: ingerința Franței, implicarea lui Macron, vasalitatea lui Nicușor Dan față de omologul de la Paris. Ritmul: pe măsură ce crește agitația Rusiei, crește și agitația lui Simion.
Rar ne-a fost dat să asistăm la o asemenea suprapunere între păpușarii ruși și ventilatoarele agendei lor din România!
George Simion, care nu a demontat convingător nici până în zi de azi vechile acuzații aduse de foști oficiali moldoveni și ucraineni cu privire la interacțiunile sale cu rușii, are începând de acum de lămurit două noi aspecte: ce e cu răzgândirea sa de la o zi la alta în privința alegerilor prezidențiale din 18 mai și ce e cu sincronizarea asta impresionantă între el și oficialii lui Putin privind deopotrivă nucleul narațiunii și ritmul în care el și ei se agită?
Până va desluși cineva abilitat “misterul”, poate că merită să ne aplecăm riguros asupra temei pe care zilele astea și Simion, și Rusia se străduiesc să o impună în discursul public din România: “ingerința” (în particular, “ingerința Franței”).
Un prim set de observații ar fi legat de natura manipulatoare a utilizării acestui termen de către George Simion, ruși și releele aferente.
- Ca un făcut, Simion nu a văzut nicio ingerință rusă în alegerile din România, indiferent că a fost vorba de scrutinul prezidențial din 2024 sau de cel reluat în 2025.
- Simion vede, în schimb, “ingerința Franței” și implicarea lui Macron. Dar tot ca un făcut, a început să vadă așa ceva tocmai când Rusia a început să fluture ea însăși, pe toate canalele, această nouă poveste.
- Ingerința rusă în procesul electoral din România a fost dovedită deopotrivă de către autoritățile de la București și de către autoritățile altor state (plus: diverși analiști independenți interni și externi). Ingerința rusă a fost expusă în toată splendoarea sa: cu nume de personaje implicate, serviciile ruse de informații angajate în acest demers, infrastructură cibernetică utilizată, metode, tactici și obiectiv strategic.
- În ceea ce privește Franța, Simion comite și un josnic act de manipulare (a propriilor alegători, în primul rând), punând semn de egalitate între ingerința rusă, derulată de serviciile secrete ruse, și sprijinul public exprimat de Franța, prin diverși oficiali sau politicieni de la Paris, față de un parcurs postelectoral pro-Vest al României. Pentru ca România să aibă un astfel de parcurs, era normal ca francezii să își dorească victoria candidatului pro-Vest, Nicușor Dan. Dar una este implicarea serviciilor secrete ruse și manipularea de către ele a electoratului prin manipularea algoritmilor TikTok (ceea ce a făcut Rusia) și cu totul altceva este diplomația activă și luarea de poziție politică (ceea ce a făcut Franța; ba mai mult, ceea ce au făcut de fapt și ceilalți aliați europeni ai României). Lucrurile ar trebui așadar să fie foarte clare: Franța (și, repet, nu numai) a avut interesul natural de a nu vedea România copleșită de o nouă “iarnă rusească”, de data asta prinzând contur printr-o președinție Simion. Ca atare, diplomația franceză, în sens larg, a fost pusă în slujba acestui deziderat. Așa cum diplomația americană, comandată azi de către Donald Trump, a fost pusă în slujba dezideratului opus celui francez, dar similar celui rusesc.
- Mai mult, dacă Franța a făcut ceva extraordinar în alegerile astea desfășurate în Români, exprimându-și deschis sprijinul pentru o Românie europeană, deci pentru victoria lui Nicușor Dan, asta s-a întâmplat tocmai pentru că rușii, în prealabil, făcuseră ei înșiși ceva extraordinar: au manipulat votul din noiembrie 2024 și s-au remobilizat pentru a manipula votul din mai 2025, obiectivul fiind o Românie care să se apropie din nou de oribita rusă.
- Dintre toate națiunile europene aliate României, Franța joacă un rol aparte în protejarea teritoriului României. Căci Franța conduce grupul de luptă al NATO din România. La sfârșitul lui februarie, ministrul Apărării de la Paris, Sebastien Lecornu, exprima clar, la radioul public francez, cum stau lucrurile: “Există o ironie a sorții în acest moment. Noi avem o mie de militari francezi în România pentru a reasigura România. Adică pentru a face astfel încât ca, global, să nu existe o agresiune militară rusă în România. În același timp, vedem Rusia manipulând alegerile prezidențiale românești. Nici măcar nu mai este nevoie de a penetra în România, este posibil ca Kremlinul să aleagă președintele român”. (Am scris despre asta – AICI).
- Altfel spus, ingerința Franței nu poate fi echivalată cu ingerința Rusiei, iar asta am explicat-o în rândurile de mai sus. Dar nici obiectivele Franței legate de România nu pot fi echivalate cu obiectivele Rusiei legate de România. Asta, în primul rând întrucât natura relației România-Franța este fundamental diferită de natura relației România-Rusia. Franța este un aliat strategic al României, în cadrul UE, NATO și bilateral. Rusia este un inamic declarat al NATO și UE, implicit un inamic declarat și al României. Totodată, Rusia este un bădăran șantajist în relația bilaterală cu România. În fine, în timp ce Franța și-a trimis mii de militari să se sacrifice pentru securitatea României, Rusia amenință constant securitatea României și a declanșat un război total la granițele României, perfect amenințător prin însăși natura sa de război.
Așadar, prin prisma celor de mai sus, nu devine oare cât se poate de limpede jocul perfect rusesc făcut (încă o dată) de “patriotul” George Simion?
Dar lucrurile sunt chiar mai interesante dacă luăm acum atacurile violente ale lui George Simion la adresa Franței și a președintelui său și le raportăm la atacurile de o îndrăzneală și o amploare fără precedent ale Rusiei la adresa Franței și a președintelui ei.
Să vezi în George Simion un biet electron liber pe un asemenea front, ar fi, cred, supremă naivitate.
Astfel, acest al doilea set de observații ar arăta după cum urmează:
- În ultimii doi ani, s-a constatat la nivel european că, după Ucraina, Franța este țara europeană cea mai vizată de operațiunile rusești coordonate de dezinformare. Atenție, așadar: numai țara cu care Rusia se află acum în război, Ucraina, mai depășește azi interesul manifestat de serviciile secrete rusești față de Franța. Într-un asemenea context, se impune de la sine ca vigilența Parisului față de intențiile și acțiunile Moscovei să fie la cote net superioare comparativ cu vigilența altor capitale europene. Iar această vigilență se traduce, implicit, prin strategii și măsuri de contracarare și protecție luate de către autoritățile de la Paris și în amonte, și în aval.
- Președintele Franței și Prima Doamnă sunt ținte predilecte pentru operațiunile reușești de dezinformare și compromitere a imaginii. Fără îndoială, este cuplul prezidențial cel mai atacat de Moscova în acest moment și, de altfel, de ani buni – de notat că cele mai infecte atacuri la persoană au fost utilizate la adresa soților Macron. Iar important de reținut este faptul că aceste operațiuni au fost demarate înaintea declanșării războiului din Ucraina, ulterior fiind “doar” întețite.
- Pentru ruși, Macron a devenit țintă premium în mișcare încă din 2017, așadar încă din anul în care acesta a devenit președinte.
- Pentru ruși, Macron este o problemă uriașă din multiple motive: a blocat de două ori ascensiunea extremei drepte autohtone la președinția țării, a blocat ascensiunea extremei drepte la nivel guvernamental, a propus încă de acum opt ani o Europă a apărării complementară NATO (ce vizionar a fost, având în vedere nenorocirea de azi, numită Trump 2 !), sprijină puternic efortul european de sprijinire a Ucrainei, iar acum le-a făcut europenilor oferta de partajare a umbrelei nucleare franceze, în caz că administrația Trump va periclita umbrela nucleară americană pentru Europa.
- Mai mult, Emmanuel Macron este președintele unei țări cu un stat secularizat. Asta îl face o țintă suculentă pe liderul francez și din perspectiva războiului cultural centrat pe așa-zisele “valori tradiționale”, declanșat de Putin pe plan intern și internațional. Putin nu are niciun Dumnezeu, dar are nevoie de exploatarea divinității și a tradițiilor strămoșești pentru a-și asigura și legitima perpetuarea puterii absolute în țară și pentru a-și face aliați de mucava în afara ei.
Demonizarea lui Emmanuel Macron și crucificarea Franței sunt două instrumente esențiale în ofensiva lui Putin deopotrivă pe frontul ucrainean, pe cel intern și pe cel european.
Curios însă nu este neapărat acest lucru. Curios este faptul că demonizarea lui Macron și crucificarea țării pe care o conduce au devenit între timp elemente esențiale și pentru George Simion.
Este simplist să vezi în ofensiva anti-franceză a lui Simion doar meschine interese politicianiste și electorale, cristalizate pe fondul frustrărilor cu care liderul AUR a rămas după înfrângerea în alegeri.
Ba, este chiar periculos să-ți limitezi câmpul vizual și de interpretare doar la atât, căci riști să vezi în George Simion mai puțin decât reprezintă.
Contextul politic și geopolitic îl dă ușor de gol. Modul de operare îl dezbracă până la piele. Stilul e, limpede, unul de import.
Obiectivele pe care le urmărește sunt mult prea aliniate cu cele definite la Est.
Gândiți-vă că doar acum o săptămână un astfel de troian pornea cu șanse de a deveni președintele României.
Imaginați-vă o clipă ce ar fi putut însemna asta pentru întreaga suflare românească, pentru noi toți: și cei ce l-au votat, și cei ce l-au respins.
