Toate elementele esențiale ale scrutinului prezidențial din 18 mai îi conferă șefului statului o legitimitate imbatabilă și sănătoasă. Toate – de la modul în care s-a derulat procesul electoral (considerat mai mult decât exemplar chiar de către șeful Comisiei Electorale din SUA), la mobilizarea mare la vot a alegătorilor în finală și până la însuși rezultatul turului doi, prin departajarea clară dintre câștigător și învins (fapt recunoscut chiar și de voci influente din interiorul AUR).
Acest capital de încredere cu care pornește la drum Nicușor Dan s-a transferat imediat și în contul țării pe care de-acum o va conduce: vezi reacțiile neechivoce ale liderilor din statele aliate, inclusiv SUA, vezi chiar recunoașterea venită din partea liderului chinez, vezi, mai ales, reacțiile piețelor financiare și ale mediului investițional intern și internațional.
Acest capital de încredere îl pune pe Nicușor Dan într-o poziție de forță în negocierile cu partidele pentru formarea unui nou guvern, aspect cu atât mai esențial cu cât Dan a ajuns la Cotroceni de pe o poziție de candidat independent.
În fine, acest capital de încredere îl poate ajuta pe noul președinte în necesara tentativă de a calma spiritele în societate, de a repune în dialog românii, în contextul unei polarizări periculoase și fără precedent, de a consolida pe mai departe barajul reușit pe ultima sută de metri de către autoritățile de la București în fața ingerințelor ruse din viața politică și socială a României.
Altfel spus, Nicușor Dan deși pornește la un drum extrem de dificil, o face totuși având în tolbă mult mai multe avantaje tactice și strategice decât probabil și-ar fi putut imagina cineva, inclusiv domnia sa, acum doar câteva săptămâni.
Dar tocmai această manieră favorabilă în care i s-au aranjat cărțile lui Nicușor Dan îl și obligă pe acesta într-o măsură direct proporțională.
După cum și-a jucat mandatul de primar al Capitalei, ca și după primele semnale pe care le-a dat în calitate de președinte ales, iar între timp și învestit oficial, se poate deduce faptul că Nicușor Dan planifică înainte de a acționa și deschide canale de consultări și negocieri înainte și în timpul planificării. Rămâne, bineînțeles, ca viitorul să confirme sau să infirme dacă această tendință se va menține și pe parcursul anilor petrecuți la Cotroceni.
E de presupus așadar că noul președinte are deja o idee despre profilul viitorului guvern, despre cum s-ar putea ajunge la compunerea lui, despre sprijinul real de care s-ar putea bucura și, evident, despre prioritățile actului de guvernare. În campanie, Nicușor Dan a făcut cunoscut faptul că se vede ca un președinte implicat în ceea ce presupune guvernarea țării, nu doar în ceea ce ține de Palatul Cotroceni, ci și în ceea ce ține de Palatul Victoria.
Dar indiferent cum arată în realitate ideile, schițele și planurile din mintea lui Nicușor Dan, nu este de prisos să subliniem aici câteva dintre tușele esențiale de care noua conducere a țării este forțată de împrejurări să țină seama 24/24, în următorii cinci ani.
Astfel, la nivel macro este imperativă deschiderea a cel puțin patru mari șantiere – primele trei, pe termen scurt și mediu; iar cel de-al treilea, pe termen lung.
- Repunerea economiei pe drumul însănătoșirii – abordarea deficitului bugetar care azi atinge dimensiunile și amenințarea unei tumori maligne cu metastaze, dar și abordarea unei probleme nu mai puțin grave: inechitățile, deci distribuirea avuției produse de economia reală.
- Înzestrarea, fără sincopele de până acum, a armatei, respectiv creșterea semnificativă a cheltuielilor de apărare.
- Închiderea breșelor prin care se infiltrează “armatele” războiului hibrid derulat de Rusia. La acest capitol, nu există desigur un medicament care să facă minuni chiar de la o zi la alta, însă pot să apară rezultate măcar de la o “săptămân” la alta. Dar trebuie demarat în forță – în forța dreptului, bineînțeles. Printre altele, asta ar însemna pur și simplu ca vectorii mari să fie expuși drept ceea ce sunt și, deci, să fie scoși din joc – există încă restanțe în cazul lui Călin Georgescu, nu au fost optim lămurite activitățile controversate ale lui George Simion. De reținut însă că acestea sunt doar cele mai sonore nume, dar deloc lipsite de importanţă sunt însă și o grămadă de elemente de o mai mică notorietate – elemente extrem de active în spațiul modelării și influențării opiniei publice autohtone conform agendei Kremlinului. Apoi, TikTok se impune a fi puternic îngrădit. Trebuie desființat și ecosistemul de pagini de Facebook, care injectează false nostalgii, odioase dezinformări și primitive conspirații. Trebuie atent tratate și X, și Telegram. Având în vedere cât de mult timp petrec românii în astfel de medii virtuale și mai ales cât de mare este numărul românilor prezenți în special pe TikTok, genul acesta de igienizare s-ar impune oricum de la sine și cu atât mai mult se impune după experiența electorală traumatizantă pe care a cunoscut-o România. Cu timpul și pe fondul unor măsuri reale și realiste luate de către autorități, există șansa ca oamenii simpli “zombificați” de rețelele sociale să își revină în simțiri în marea lor parte. Dacă nu va fi tratată această cauză, degeaba vom aștepta să nu mai existe acest tip de efecte. Repet: ceea ce s-a întâmplat în siajul alegerilor prezidențiale din 2024-2025 conferă autorităților de la București legitimitate, experiență și, poate, noi instrumente pentru a acționa corespunzător, coerent și corect.
- Educația și cultura. Acești doi eterni “bolnavi ai Romaniei” trebuie în sfârșit băgați pe tratament. După aproape cinci decenii de comunism și alte aproape patru decenii de libertate, școala românească a ajuns să livreze societății un produs fix pe măsura în care societatea și puterea politică au tratat-o. Clasamentele internaționale plasează România pe locuri codașe pe toate palierele educaționale, rata de analfabetism funcțional se apropie de 50%, abandonul școlar e la cote de tragedie, iar în societatea românească faptul de a fi un cetățean educat mai este privit ca o virtute și o cale pragmatică spre succes doar de o plajă fragilă de concetățeni. Perspectiva aceasta trebuie să se schimbe încă din acest (prim) mandat de președinte al lui Nicușor Dan. Desigur, șeful statului va trebui să joace un rol-solist în tot acest demers, dar nicidecum nu va trebui să fie singura vioară. La fel, nu mai puțin urgentă este și culturalizarea unor segmente largi de public. Este imperativ ca România, măcar peste 10 ani de aici înainte, să nu mai fie țara în care consumul de carte, de pildă, să fie la cote atât de joase încât falimentul să fie un risc disproporționat de ridicat pentru cei care vor să demareze o afacere legată de carte. Bineînțeles, abordarea trebuie să țină cont de ordinea firească și naturală a lucrurilor: nu poți crește cultural fără să fi crescut în prealabil din punct de vedere educațional. În fine, reformarea educației și creșterea, în siajul ei, a nivelului general de cultură, devin un imperativ strategic și din perspectiva securității naționale. Degeaba vei pompa sume uriașe pentru a înzestra armata și vei lupta cu influența rusă dacă un nucleu de cetățeni (cu o pondere de aproape jumătate dintre cei care merg la vot) rămâne suficient de în urmă educațional și cultural pentru a fi pe mai departe vulnerabil la falși profeți și la dezinformare; dacă un nucleu atât de mare rămâne suficient de mult în urmă educațional și cultural încât, la urne, să-și dea țara tocmai pe mâna puterii ostile de teama căreia investești în inzestrarea armatei.
Economia și inechitățile, armata, dezinformarea, școala și cultura – iată problemele pe care le are de rezolvat matematicianul ajuns președinte.
Împrejurările nu sunt deloc darnice cu Nicușor Dan, căci toate problemele de mai sus sunt complexe, toate trebuie abordate concomitent, toate necesită un ritm susținut și trebuie ca în cazul fiecăreia să ajungă la un rezultat rezonabil și fără precedent.
Dar, după cum notam mai sus, președintele Nicușor Dan pornește totuși la acest drum dificil dintr-o postură care îi conferă un avantaj deloc de neglijat: o legitimitate și un sentiment larg împărtășit al urgenței și necesității cum poate nu au fost atât de clare în cazul niciunuia dintre predecesori.
