Ierusalimul va fi extins în zone din Cisiordania pentru prima dată în aproape 60 de ani, potrivit media israeliene

Sursa foto: Pixabay

Orașul Ierusalim urmează să fie extins în Cisiordania pentru prima dată în ultimii aproape 60 de ani printr-un nou proiect de colonizare, au relatat luni media israeliene, notează DPA, citată de Agerpres.

Potrivit website-ului de știri ynet, sute de noi locuințe vor fi construite în apropierea unei colonii din Ierusalimul de Est, ce a fost preluat de Israel în 1967 și ulterior a fost anexat.

”Este prima dată după 1967 când Ierusalimul este extins în Cisiordania”, a declarat Peace Now, o organizație israeliană ce promovează soluția cu două state la conflictul din Orientul Mijlociu.

”Guvernul realizează anexarea de facto pe ușa din spate”, a adăugat organizația citată, potrivit căreia în zona vizată trăiesc două comunități de palestinieni.

Publicația Times of Israel a relatat că se intenționează construirea a peste 2.700 de locuințe, în timp ce Peace Now și ynet au menționat că acolo ar putea fi găzduiți evrei ultrareligioși. Proiectul ar putea fi pus în aplicare în câșiva ani.

În mod oficial, planul autorităților israeliene prevede construirea pe terenuri situate relativ aproape de o colonie israeliană din Cisiordania numită Adam, conform relatărilor media și organizației Peace Now.

Proiectul este prezentat în mod oficial ca fiind o extensie a acestei colonii, deși nu există nicio legătură teritorială între Adam și cartierul propus. Practic, zona ar extinde colonia Neve Yaakov care, spre deosebire de Adam, este considerată parte a Ierusalimului de Est, întrucât se întinde dincolo de linia verde, care se întinde între Israelul propriu-zis și teritoriile capturate de Israel în timpul Războiului de Șase Zile.

Organizația Peace Now acuză că, dată fiind realitatea din teren, a spune că noua ”vecinătate” pur și simplu extinde colonia Adam este ”doar un pretext cu intenția de a ascunde o măsură ce aplică efectiv suveranitatea israeliană asupra unor zone din Cisiordania”.

Teheranul consideră că poziția americană privind dosarul nuclear iranian a devenit „mai realistă”