Ilie Bolojan s-a întâlnit cu primarii, la Guvern / Ce au discutat

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Primarii care s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan au afirmat, la finalul întrevederii de aproximativ o oră şi jumătate, înaintea probării bugetului de stat, că discuţiile au fost axate „pe chestiuni administrative”, şi nu politice, în contextul nemulţumirii unor edili, inclusi din PNL, faţă de reforma reforma administraţiei publice, propusă de şeful Guvernului. „Cu toţii ne dorim mai mult şi mai bine. Şi dacă suntem obiectivi va trebui să se întâmple şi o schimbare la nivel administrativ”, a declarat, marţi, primarul PSD din Bârlad, Dumitru Boroş (fost PNL), după ieşirea de la Guvern, notează News.ro.

„Cu toţii ne dorim mai mult şi mai bine”, a declarat primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroş, la finalul întrevederii de marţi, cu premierul Ilie Boljan.

Edilul a precizat discuţiile au fost doar „administrative, şi nu politice”.

„Reforma poate fi pe două paliere: reforma administrativ-teritorială, pe care o aşteptăm de câţiva ani, şi reforma internă, în cadrul fiecărei primării, pe diverse paliere de funcţionare. Nu am discutat dacă are susţinere (premierul n.red) sau nu”, a mai spus edilul.

„Am discutat numai chestiuni administrative, şi nu politice, la această întâlnire. Toţi ne dorim mai mult şi mai bine şi, dacă suntem obiectivi, va trebui să se întâmple şi o schimbare la nivel administrativ. Reforma poate fi pe două palere. Una înseamnă reforma administrativ-teritorială pe care o aşteptăm de atâţia ani şi a doua, reforma internă în cadrul fiecarei primării pe paliere”, a afirmat Dumitru Boroş.

Întrebat dacă premierul Ilie Bolojan mai are, la acest moment, susţinerea primarilor PSD, edilul din Bârlad a răspuns că nu a fost abordată „această chestiune” la întâlnirea cu prim-ministrul şi că acest lucru se discută „la nivel de coaliţie”.

Primarul a afirmat, referitor la modul în care ar trebui să fie această nouă aşezare sau nouă împărţire a banilor din taxe şi impozite, nu s-a discutat despre acest lucru, ci doar „chestiuni de principiu”.

„Fiecare primar doreşte mai mult pentru a dezvolta comunitatea în care trăieşte”, a punctat edilul.

Întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan şi delegaţia primarilor a început marţi, la ora 10:00, şi a avut loc, potrivit unui anunţ al Guvernului, înaintea definitivării bugetului de stat pe 2026.

 

Ilie Bolojan a primit votul de încredere al conducerii PNL / Ce înfrângere a suferit