Dominând piața principală a liniștitului oraș transilvănean Dumbrăveni, aflat la 20 de kilometri vest de Sighișoara — locul de origine al legendarului Conte Dracula — o biserică armenească stă mărturie trecerii nemiloase a timpului.
Cunoscută sub numele de Biserica Armeano-Catolică Sf. Elisabeta, impunătoarea construcție în stil baroc, din granit și cărămidă, poartă această inscripție în latină: „Cel care L-a iubit pe Dumnezeu a zidit această catedrală între anii 1766 și 1791, cu șapte altare și trei tipuri de vitralii, pentru noi, cei care trăim în prezent, și pentru generațiile viitoare.”
Asemenea bisericii în sine — care pare să aibă mare nevoie de restaurare — comunitatea pentru care a fost construită nu are prea mult viitor.
Aproximativ 500 de armeni trăiau cândva aici, dar astăzi, Dumbrăveni mai găzduiește poate o jumătate de duzină. Vizavi de piață se află o mănăstire roz care adăpostește acum un magazin alimentar și o brutărie. Nimeni din oraș nu mai poate citi delicatul alfabet armenesc săpat deasupra intrării fostei mănăstiri.
„Acea comunitate a dispărut în mare parte după 1920, deoarece Transilvania a devenit parte a României, iar ei vorbeau maghiara. Așa că majoritatea a decis să emigreze în Ungaria”, a spus Attila Kálmán, vicepreședintele Asociației Culturale Armeno-Maghiare din Târgu Mureș. „Au rămas doar clădirile vechi și cimitirul — și toate pietrele funerare sunt în maghiară.”
Povestea se repetă, într-o măsură mai mare sau mai mică, în întreaga Românie, unde, înainte de Al Doilea Război Mondial, trăiau aproape 70.000 de armeni. Însă, în timpul dictaturii lui Ceaușescu, majoritatea au emigrat în Europa și în cele două Americi. Astăzi, nu au mai rămas decât cel mult 4.000, spune Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, cu sediul la București.
Biserica Armeană din Iași (Biserica Armeană Sfânta Născătoare). Biserica se află pe strada Armeană nr. 22 în Iași și a fost restaurată în anul 1803.
De fapt, comunitatea etnică armeană din România este cea mai veche din Europa, datând din anul 950. Aproape un mileniu mai târziu, în 1919, România a fost și prima națiune din lume care a acceptat refugiați din genocidul armean. Iar în 1991, a devenit prima țară din lume care a recunoscut independența Armeniei, după prăbușirea URSS.
Totuși, Bucureștiul a ezitat să recunoască oficial masacrul a până la 1,5 milioane de armeni de către turcii otomani, între 1915 și 1923, ca fiind un genocid — un pas pe care vecina Bulgarie și alte 33 de țări l-au făcut deja.
„România este un paradox. Pe de o parte, comunitatea noastră este bine respectată. A fi armean aici este un titlu de onoare; nicio altă țară nu oferă comunității sale armene drepturi similare”, a spus el. „Dar când vine vorba de genocid, partidele politice din România nu sunt nici pentru, nici împotrivă. Se abțin”.
Vosganian, în vârstă de 67 de ani, atribuie această atitudine a ceea ce el numește „complexul turcesc” — o aversiune psihologică față de ideea de a ofensa guvernul de la Ankara.
„Turcii au fost un imperiu dominant aici timp de 400 de ani, dar influența economică a capitalului turcesc nu este atât de mare încât să determine politica guvernului. Eu cred că este vorba de o lipsă de curaj”, a spus el. „De aceea nu vor să introducă această chestiune în Parlament”.
De fapt, Vosganian a spus că parlamentarii români au evitat complet dezbaterea până în 2019, când congresmenii americani au adoptat o rezoluție prin care au catalogat drept genocid ceea ce s-a întâmplat cu armenii acum mai bine de un secol. În urmă cu doi ani, Joe Biden a devenit primul președinte american care a spus acest lucru în mod public.
„După recunoașterea din partea SUA, au organizat o discuție în Parlamentul României și au formulat câteva declarații”, a spus Vosganian. „Au fost pline de compasiune și respect pentru victime, dar nu au rostit cuvântul «genocid». La fel e și Israelul, de altfel”.
Vosganian, care are un doctorat în economie, a fost parlamentar până în 2020 și a fost, la un moment dat, și ministru al economiei și finanțelor. Pe lângă faptul că este președintele Uniunii Armenilor, el conduce și Uniunea Scriitorilor. În plus, a fost profesor de limba armeană și, în 1978, a înființat o școală duminicală privată pentru etnicii armeni.
Astăzi, spune el, doar 5% dintre descendenții supraviețuitorilor genocidului din 1915 mai vorbesc fluent limba armeană, deși aproape toți cei sosiți recent din fostul spațiu sovietic o vorbesc.
„Avem ziare în limba armeană, iar slujba în biserică se ține în armeană”, a spus el. „În Iran sau Siria, unde căsătoriile mixte între musulmani și creștini sunt interzise, armenii și-au păstrat limba maternă pentru că toți au propriile școli. Dar în România, avem multe căsătorii mixte, așa că majoritatea armenilor s-au născut în familii mixte”.
Serghei Minasian este director adjunct al Institutului Caucazului, un think tank cu sediul la Erevan. Între 2017 și 2023, a fost ambasadorul Armeniei în România. În timpul mandatului său, un recensământ național a arătat că doar 2.000 până la 3.000 de armeni etnici mai trăiau în țară.
Comunitatea, a spus el, datează din secolul al X-lea, după prăbușirea regatului medieval armean Bagratid, care avea capitala la Ani, în actuala Turcie. Unii au fugit în Crimeea și vestul Ucrainei, iar alții în nordul României și sudul Poloniei.
„În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, unii armeni din Moldova au emigrat în Transilvania,” a spus Minasian. „Au întemeiat patru orașe, dar au fost nevoiți să se convertească la catolicism din cauza Imperiului austriac și a influenței puternice a maghiarilor. De asemenea, au devenit vorbitori de maghiară”.
Cea mai mare biserică catolică armeană din lume se află în Gherla, un oraș cu 20.000 de locuitori, care până în 1843 a fost cunoscut sub numele de Armenopolis. Un alt centru al vieții catolice armenești a fost Gheorgheni, în județul Harghita. Totuși, la ultimul recensământ, în România mai rămăseseră nu mai mult de 600 de catolici armeni.
Astăzi, asociația pe care o conduce Kálmán este strict un grup cultural fără influență politică. Principala sa activitate este organizarea de festivaluri armenești și prezentări literare; următorul va avea loc în perioada 26-28 septembrie în apropiatul Târgu Mureș.
Bucureștiul a avut o prezență armeană încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea și astăzi găzduiește cea mai mare dintre cele 22 de biserici armenești din România.
Situată pe bulevardul Carol I, nr. 43, Biserica Armenească — dedicată arhanghelilor Mihail și Gabriel — a fost sfințită pe 6 septembrie 1915 și servește și ca sediu al Uniunii Armenilor din România. În plus, Muzeul Armean din capitală conține relicve antice, precum manuscrise scrise de mână datând din 1351, o Carte a Psalmilor din 1596 și o Biblie armeană tipărită la Amsterdam în 1666.
Vosganian a spus că în 1923, la patru ani după înființarea sa, Uniunea Armenilor a deschis un orfelinat pentru 200 de copii ai căror părinți fuseseră uciși de otomani. Aceștia au fost aduși din Damasc, Beirut și Alep, iar în trei ani, toți au fost plasați în familii armenești locale dispuse să îi primească.
„Din păcate, când Armata Roșie a venit în România în 1944 și regimul comunist a devenit guvernul de conducere, uniunea și-a închis toate filialele și activitățile,” a spus el. „Din 1945 până în 1989, comunitatea armeană nu a avut nicio organizație etnică, cu excepția bisericilor. Singurele minorități cu reprezentare politică în așa-numitul parlament erau maghiarii și germanii. Iar după primul deceniu de comunism, germanii au emigrat”.
Prezența armeană în România s-a redus rapid după naționalizarea tuturor companiilor private. Acest lucru i-a afectat în mod special pe armeni, deoarece mulți dintre ei erau proprietari bogați de fabrici, industriași și antreprenori.
Cu toate acestea, unul dintre cele mai importante muzee de artă din România a fost fondat în 1947 de un om de afaceri armean, Krikor Zambaccian. A fost închis de regimul Ceaușescu în 1977, dar redeschis în 1992 ca filială a Muzeului Național de Artă al României. Situat în apropierea Pieței Dorobanților, adăpostește peste 300 de opere de artă, inclusiv lucrări ale pictorilor francezi Renoir, Cézanne și Matisse.
Varujan Pambuccian, membru al Parlamentului României din 1996, nu doar că reprezintă etnicii armeni, dar conduce și comisia parlamentară care supraveghează toate cele 20 de etnii recunoscute oficial în țară.
„Acest mecanism de reprezentare este unul foarte vechi”, a explicat el. „Încă din 1919, când guvernul român a decis să accepte refugiați armeni, am fost reprezentați în parlament — chiar și în perioada comunistă — cu o singură excepție: Al Doilea Război Mondial”.
Pe lângă armeni, alte 19 minorități beneficiază de o reprezentare similară, inclusiv albanezii, romii, bulgarii, cehii, grecii, italienii, evreii, polonezii, rușii, sârbii, turcii și ucrainenii.
Pambuccian a declarat că, având în vedere nivelul ridicat al investițiilor turcești în România, precum și legăturile economice bilaterale solide — cu un comerț bilateral ce depășește 10 miliarde de dolari anual — este puțin probabil ca Bucureștiul să recunoască oficial genocidul în viitorul apropiat.
„România este una dintre puținele țări din UE care are parteneriate strategice atât cu Turcia, cât și cu Azerbaidjan. Iar ca membră NATO care se învecinează cu Marea Neagră, influența politică a Turciei în România este foarte mare”, a spus el. „Asta nu înseamnă că nu facem nimic pentru recunoașterea genocidului. Dar, deocamdată, nu este posibil”.
