VIDEO | Incendiu de vegetaţie în Delta Văcăreşti

Autorităţile au emis marţi un mesaj RO-ALERT de avertizare a populaţiei cu privire la incendiul de vegetaţie izbucnit în Delta Văcăreşti, transmite Agerpres.ro.

„Incendiu de vegetaţie produs în Delta Văcăreşti. Ocoliţi zona. Eliberaţi căile de comunicaţii pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie. Accesaţi canalele media şi aplicaţiile din mediul online ale DSU şi IGSU pentru mai multe informaţii şi actualizări despre eveniment” – precizează mesajul transmis de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Marţi la prânz, un incendiu de vegetaţie a izbucnit în Delta Văcăreşti.

„Sunt degajări mari de fum. Vântul influenţează modul de manifestare a incendiului”, precizează ISUBIF.

Numărul de autospeciale de stingere a fost suplimentat la şapte, după ce iniţial fuseseră trimise patru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here