Închisoare pe viață pentru autorul atentatului de la o discotecă din Istanbul, comis în 2017

Un tribunal turcesc l-a condamnat pe cetățeanul uzbek Abdulkadir Masharipov la echivalentul a 40 de pedepse cu închisoarea pe viață pentru atacul produs în clubul Reina din Istanbul, în timpul unei petreceri de Revelion din 2017, informează BBC, citată de Agerpres.

În atac au fost uciși 39 de oameni, iar alți 79 au fost răniți. Pe lângă pedeapsa inițială, Masharipov a mai primit 1.368 de ani de închisoare pentru tentativă de omor în cazul celor 79 de răniți.

Procesul a durat trei ani, iar atacul a avut loc în 2017, în exclusivistul club de noapte Reina, la scurt timp după miezul nopții. Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul.

Abdulkadir Masharipov nu va putea fi eliberat condiționat. Un alt bărbat, Ilyas Mamasaripov, a primit 1.400 de ani de închisoare pentru complicitate.

Alți 48 de acuzați au fost condamnați la închisoare pentru că făcut parte dintr-o organizație teroristă, iar alți 11 au fost achitați.

*Filmul atacului

În jurul orei locale 1.30, un bărbat a deschis focul asupra oamenilor care sărbătoreau noul an în clubul Reina din Istanbul.

Masharipov a ajuns la club cu un taxi, a scos din portbagaj o armă automată, a început să tragă și apoi a intrat în club. În timpul atacului, bărbatul a folosit grenade luminoase pentru a avea timp sa reîncarce arma. Totodată, a tras în oamenii răniți aflați pe jos, înainte să fugă.

Printre cei 39 de morți s-au aflat oameni din Israel, Franța, Tunisia, Liban, India, Belgia, Iordania și Arabia Saudită.

Abdulkadir Masharipov a fost prins pe 17 ianuarie, la aproape trei săptămâni de la atac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here