Incident la discursul premierului ungar, de la Tuşnad / Autorul, implicat și în cazul Valea Uzului

Foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay

Un bărbat a afişat un banner cu mesajul ”Transilvania, pământ românesc!”, sâmbătă, în timpul discursului premierului ungar Viktor Orban, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad. Bărbatul este Mihai Târnoveanu, preşedinte al asociaţiei Valea Neamului, implicat şi în evenimentele care au avut loc la Cimitirul de la Valea Uzului, transmite News.ro.

UPDATE – Bărbatul care a afişat bannerul este Mihai Târnoveanu, preşedinte al asociaţiei Calea Neamului. De altfel, el a şi postat pe Facebook înregistrarea incindentului de la Băile Tuşnad, spunând că i-a transmis un mesaj lui Viktor Orban.

Pe site-ul său acesta posta în mai un material intitulat ”Mă defineşte naţionalismul, nu mă alătur conservatorilor care aclamă Ungaria şi politica lui Viktor Orban”.

Asociaţia sa a fost implicată în incidentele din 2019, de la Cimitirul eroilor de la Valea Uzului.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Mesajul complet era ”Ceva este etern. Transilvania, pământ românesc!”, aluzie la motto-ul ”Tusvanyos, etern!” sub care se desfăşoară în acest an lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, de la Băile Tuşnad.

Bărbatul care a afişat mesajul a fost întâmpinat cu strigăte de dezaprobare de către participanţi, care au încercat să acopere bannerul.

Ulterior, cel care a afişat mesajul a fost scos din mulţime şi îndepărtat din zona în acre are loc evenimentul.

Kelemen Hunor: Niciun stat din Uniunea Europeană, singur, nu va reuşi în această competiţie globală

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here