„Chiar când pandemia lua avânt, la începutul anului 2020, președintele francez, Emmanuel Macron, a înființat o comisie internațională de economiști pentru a evalua provocările pe termen lung și pentru a face propuneri de politici. În timp ce unele dintre recomandări sunt specifice Franței, multe (dacă nu chiar cele mai multe) sunt relevante și pentru alte economii avansate”, scriu Dani Rodrik şi Stefanie Stancheva, pentru Project Syndicate.
<< Economiile avansate îşi vor reveni mai repede din pandemia de COVID-19 decât țările cu venituri mici. Totuși, în anii care vin, se vor confrunta cu un set important și interconectat de provocări: schimbările climatice, inegalitatea, noile tehnologii, îmbătrânirea demografică și imigrația. În niciunul dintre aceste domenii lucrurile nu vor mai funcţiona ca de obicei, fiind necesare noi abordări.
Chiar când pandemia lua avânt, la începutul anului 2020, președintele francez, Emmanuel Macron, a înființat o comisie internațională de economiști pentru a evalua aceste provocări pe termen lung și pentru a face propuneri de politici. Condusă de fostul economist șef al Fondului Monetar Internațional, Olivier Blanchard, și de către economistul laureat al Premiului Nobel, Jean Tirole, comisia a dezbătut fiecare dintre aceste chestiuni pe parcursul a câteva luni. Au rezultat propuneri interesante din cele trei rapoarte ale unui subgrup de autori, publicate la sfârșitul lunii iunie.
Am pregătit raportul privind inegalitatea și nesiguranța economică. Franța este un caz interesant, deoarece este una dintre puținele economii majore care nu au înregistrat o creștere a inegalității globale, măsurată prin indicatori convenționali, cum ar fi indicele Gini. Cu toate acestea, decalajele socio-economice din diferite straturi nu s-au închis, multe regiuni rămân în urmă în ceea ce privește crearea de locuri de muncă și oportunități economice bune, șomajul în rândul tinerilor este foarte ridicat, iar mobilitatea socială rămâne redusă. Sondajele privind atitudinea relevă niveluri ridicate de insecuritate economică, un sentiment semnificativ de nedreptate în ceea ce privește aranjamentele economice existente și un mare sprijin pentru politici guvernamentale mai active menite să contracareze aceste tendințe.
O modalitate de a spori echitatea și mobilitatea socială este să ne asigurăm că oamenii nu sunt dezavantajați doar pentru că provin din familii mai sărace. Raportul nostru propune o taxă unitară pe moșteniri și cadouri, bazată pe beneficiari, și progresivă raportat la suma cumulată primită. În loc să impoziteze transferurile de avere la fiecare deces, noul sistem ar impozita transferurile totale primite de moștenitor, astfel încât cei care primesc mai mult să fie impozitați la rate mai mari.
O altă strategie importantă este reducerea lacunelor în calitatea și realizările educaționale. Această problemă este de ceva timp parte a dezbaterii naționale, în Franța și în alte părți, iar în ultimii ani s-au făcut progrese. Dar mai rămân multe de făcut. Propunerile noastre se concentrează pe un acces mai bun la școlarizare pentru copiii din medii socio-economice modeste; îmbunătățirea rezultatelor pentru școlile de calitate inferioară din regiunile de slabă calitate; regândirea profesiei de profesor și transformarea ei în ceva mai atractiv; acordarea mai multor responsabilități și autonomie administrațiilor școlare; stimularea pistelor vocaționale și duale vocațional-academice; și îmbunătățirea tranziției de la școală la piața muncii.
Un motiv pentru care Franța a reușit să evite o creștere a inegalității globale este nivelul ridicat de beneficii sociale și salariul minim. Dar acestea creează propriile probleme. În absența unei creșteri proporționale a productivității, creșterea salariilor impuse de guvern poate crea un compromis între venituri și ocuparea forței de muncă, în special pentru cei care abia intră pe piața muncii. Rata excesiv de mare a șomajului în rândul tinerilor din Franța, de aproape 20%, este un indicator al acestei tensiuni.
O creștere a ofertei de locuri de muncă bune și bine plătite pentru cei de la baza distribuției veniturilor necesită o creștere proporțională a productivității. Locurile de muncă bune și firmele bune merg mână în mână. În timp ce formarea și educația sunt importante, acestea nu sunt suficiente în absența firmelor productive care creează locuri de muncă bune. Politica socială și politica de creștere sunt complementare și trebuie concepute în consecință.
Având în vedere acest lucru, propunem un set de remedii care leagă politicile pieței forței de muncă de politicile industriale, regionale și de inovare. Această strategie pentru locuri de muncă bune include politici active pe piața forței de muncă, care sunt mai strâns coordonate cu angajatorii și oferă servicii mai ample solicitanților de locuri de muncă. În același timp, reorientează politicile industriale și regionale existente în afara subvențiilor fiscale și a stimulentelor bănești și către servicii publice personalizate pentru firmele care vizează în mod special crearea de locuri de muncă bune. Și regândește stimulentele inovatoare predominante pentru a stimula în mod explicit tehnologii prietenoase cu lucrătorii, care mai degrabă să îmbunătățească decât să înlocuiască slujbele cu calificare medie din sectoarele de producție și servicii.
De asemenea, factorii de decizie politică trebuie să abordeze îngrijorarea legitimă conform căreia globalizarea și externalizarea internațională au subminat echitatea și locurile de muncă bune. Interesant este că, atunci când au fost întrebați despre lipsa unor locuri de muncă bune, respondenții francezi au dat vina pe globalizare și externalizare de două ori mai frecvent decât pe tehnologie (57% față de 28%). Chiar dacă politica comercială nu poate crea, singură, locuri de muncă bune, ea poate împiedica subminarea politicilor naționale în materie de locuri de muncă bune printr-o cursă internațională către partea de jos a standardelor și reglementărilor muncii.
În acest scop, propunem un mecanism de salvgardare socială, care ar extinde dreptul țărilor de a-și respecta propriile reguli – cum ar fi siguranța produselor, siguranța mediului sau impozitul – la domeniul reglementării pieței muncii. Conform propunerii noastre, ar fi posibil – după un proces intern deliberativ și larg participativ – să restricționăm importurile care sunt produse în condiții care încalcă drepturile muncii în străinătate și amenință locurile de muncă sau condițiile de muncă la domiciliu. Considerăm că un astfel de mecanism de „anti-dumping social” ar contribui la restabilirea legitimității concurenței internaționale, acționând ca o supapă de siguranță.
Deși unele dintre recomandările noastre sunt specifice Franței, multe (dacă nu chiar cele mai multe) sunt relevante și pentru alte economii avansate. Împreună cu recomandările privind schimbările climatice și demografia, cuprinse în celelalte două rapoarte, acestea le oferă o oportunitate acestor țări de a aborda cele mai importante provocări economice din anii următori. >>
