INFO RUSIA | „Secetă” în vânzarea de utilajele agricole / Rușii vor fi și mai puțini / Sondaj: Când și cum se termină războiul? / Scenariile pentru aviație / Ce spune apa despre rezultatele armatei

Sursa: TASS
  • Fermierii ruși au achiziționat, în 2022, mai puține utilaje agricole decât cu un an înainte, iar producția de echipamente a scăzut și ea, pe multe segmente de piață, scrie Kommersant. Potrivit sursei citate, nici previziunile pentru 2023 nu par promițătoare: în industrie se vorbește despre dependența vânzărilor de veniturile fermierilor, dar analiștii despre o campanie de însămânțări nu foarte reușită. De exemplu, producția de tractoare și combine s-a scufundat. Fabricile rusești au produs cu 32% mai puține utilaje de recoltat cereale, cu 14% mai puține utilaje de recoltat furaje și cu 1% mai puține tractoare. Producția a fost pe roșu și în ceea ce privește semănătorile (7%), grapele (10%), cultivatoarele (15%), cositoarele (3%), prese de balotat (24%).

  • Mobilizarea și plecarea în masă a tinerilor ruși în străinătate pot avea consecințe catastrofale pentru situația demografică a Rusiei, scrie The Insider. Conform specialiștilor, cei doi factori cumulați și cu alții pot duce la o scădere a natalității cu 12-15% în următorul an și jumătate, iar asta în condițiile în care deja înainte de război, rata mortalității o depășise pe cea a natalității. În ultimul secol, cu „morcovul și bățul”, statul a încercat să îmbunătățească situația, dar fără prea mult succes: pe vremea lui Stalin, datele demografice erau pur și simplu falsificate, iar în URSS-ul postbelic, în esență nu a avut loc un baby boom. Astfel, când a început războiul din Ucraina, Rusia era deja într-o gaură demografică, iar ea se va adânci.

  • Majoritatea rușilor (86,7%) consideră că războiul din Ucraina se va încheia în următorii doi ani, notează Vedomosti, citând un sondaj „Polilog”. Iar dintre cei care cred asta, 45% au în vedere un orizont de șase luni până la un an, 28% un orizont de unul până la doi ani, iar 13% se așteaptă la încheierea conflictului în mai puțin de șase luni. Dar cu ce rezultate se așteaptă rușii, potrivit respectivului studiu, să se încheie „operațiunea specială”? Aprape 70% cred că vor putea fi păstrate Crimeea și noile teritorii anexate, iar 32% se așteaptă și la alte anexări, în viitor. Doar 9% cred că „toate teritoriile vor fi returnate Ucrainei”. În același timp, peste 52% dintre ruși cred că războiul va duce la „schimbarea regimului din Ucraina în interesul Rusiei”. Iar 38% spun că va avea loc o „demilitarizare a Ucrainei”. O altă observație a sondajului este că aceea că pe măsură ce vârsta respondenților crește, crește și convingerea că autoritatea Rusiei pe plan va fi consolidată după acest război.

  • Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia a elaborat un scenariu de stres în cazul în care statul va tăia sprijinul acordat până acum transportului aerian, din cauza deficitului bugetar, afirmă directorul instituției, Alexander Neradko, într-un interviu acordat RBC.ru. În 2022, guvernul de la Moscova a alocat un sprijin-record de 174,2 miliarde de ruble. La o întâlnire cu Vladimir Putin, în 24 ianuarie, ministrul Transporturilor, Vitali Saveliev a afirmat că, ajutate astfel, companiile autohtone au putut transporta peste 95 de milioane de pasageri chiar dacă 11 aeroporturi din sud au fost închise temporar. Potrivit lui Saveliev, în 2023 operatorii aerieni din Rusia au în plan transportul a peste 101 milioane de pasageri. În noiembrie, același ministru nota că în vara anului 2022 biletele de avion nu s-au scumpit chiar dacă au crescut costurile operaționale ale companiilor, iar asta grație schemei de sprijin guvernamental. În 2023, însă, vor fi creșteri de tarife, avertizează doi oficiali din industrie: directorul general al Grupului Aeroflot, Serghei Alexandrovski, și șeful Agenției Federale de Transport Aerian, Alexander Neradko.

  • Rusia a decis să rezolve problema alimentării cu apă a Donbasului fără a mai conta pe teritoriile controlate de Kiev, scrie Novaia Gazeta.Europa. Oficial, presa de stat rusă a vorbit abia în ianuarie 2023 despre construcția unei conducte de apă din regiunea rusă Rostov până în Donbas, deși până atunci, conform localnicilor, lucrările erau în plină desfășurare. Având în vedere specificul rusesc, asta poate însemna că proiectul fusese convenit încă din toamnă, când Rusia a suferit o a doua înfrângere majoră: după pierderea regiunii Harkov, a fost nevoită să părăsească și Hersonul, iar în cele din urmă și-a pierdut speranța de a recâștiga controlul asupra teritoriilor din jurul Sloviansk, care ani buni alimentaseră Donbasul cu apă. În Donețk, apa a dispărut în februarie 2022, când odată cu primele atacuri ale armatei ruse s-a pus capăt armistițiului de opt ani dintre Kiev și locuitorii teritoriilor ocupate. În ciuda separatismului e acolo, între 2014 și 2022 Ucraina a continuat alimentarea Donbasului cu apă din Severski Doneț.

INFO RUSIA | Înflorește afacerea cu morți / După tancuri… / Efectul sancțiunilor / Orfani ucraineni, duși în „lagăr” / „Egalitatea” visată de ruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here