Ministrul Aurescu şi un membru al Congresului SUA prezidează masa rotundă „Black Sea Security Summit”

Foto: INQUAM/George Călin

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va co-prezida, vineri, alături de senatorul american Roger Wicker, membru al Congresului SUA, masa rotundă „Black Sea Security Summit”, organizată de Comisia Congresului SUA pentru Securitate şi Cooperare în Europa, informează Agerpres.ro.

Evenimentul este organizat în premieră în România şi „reprezintă primul dialog multilateral în această formulă, între aliaţii regionali şi parteneri, pe tema securităţii în regiunea Mării Negre”, potrivit MAE.

La eveniment vor participa, alături de ministrul Bogdan Aurescu şi reprezentanţii Comisiei Helsinki, oficiali guvernamentali de rang înalt din România şi din statele din regiune, precum şi alţi parteneri cheie, inclusiv NATO.

Iniţiativa Comisiei Helsinki de a organiza masa rotundă „Black Sea Security Summit” survine în contextul deteriorării semnificative a situaţiei de securitate în regiunea Mării Negre, ca rezultat al agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Obiectivul Comisiei Helsinki este să atragă atenţia asupra evoluţiilor îngrijorătoare din regiune, cu impact negativ semnificativ, pe multiple planuri, pentru întreaga comunitate internaţională.

Tematica abordată în cadrul reuniunii va viza răspunsul comunităţii internaţionale la războiul ilegal şi nejustificat dus de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi importanţa Mării Negre pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său.

Potrivit MAE, ministrul Aurescu va sublinia, în cadrul intervenţiei sale, rezultatele Summitului NATO de la Madrid şi impactul acestora asupra regiunii Mării Negre şi importanţa consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul estic.

Va saluta, totodată, atenţia sporită acordată regiunii Mării Negre, care este declarată în Noul Concept Strategic ca regiune de importanţă strategică pentru NATO, fiind astfel reflectată în mod adecvat relevanţa sa pentru Alianţa Nord-Atlantică.

„Selectarea României pentru a găzdui această reuniune reprezintă o reconfirmare a rolului activ pe care ţara noastră şi diplomaţia română îl au în configurarea răspunsului comunităţii euroatlantice la provocările din contextul creat de agresiunea rusă împotriva Ucrainei”, mai arată MAE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here