„Americanii ar comite o greșeală să se mângâie cu gândul că instituțiile lor democratice au supraviețuit patru ani de atacuri ale lui Donald Trump, culminând cu insurecția din 6 ianuarie, de la Capitolul SUA. De fapt, majoritatea acestor instituții au eșuat și au nevoie disperată de reparații și reforme”, scrie Daron Acemoglu, pentru Project Syndicate.
<< Asaltarea Capitoliului SUA de către susținătorii lui Donald Trump, în 6 ianuarie, poate fi amintită ca un punct de cotitură în istoria americană. Insurecția, provocată de președintele însuși, a ridicat întrebări profunde cu privire la tipul de instituții politice pe care le vor moșteni generațiile viitoare.
Două narațiuni au ajuns să descrie acest nadir al unei tranziții prezidențiale deja tumultuoase în Statele Unite. Primul proiectează insurecția de la Capitoliu ca pe un eșec singular al instituțiilor SUA, ceea ce implică faptul că soluția este de a contracara extremiștii de dreapta, camerele de ecou ale rețelelor de socializare și principalele puncte de sprijin.
Dar, deși astfel de măsuri au întârziat cu mult, această narațiune nu reușește să surprindă măsura în care atacul de la Capitoliu a fost un rezultat direct al președinției lui Trump sau al dificultăților economice și nemulțumirilor sociale care au dus la ascensiunea lui Trump. Pe lângă faptul că a lăsat țara polarizată într-un mod alarmant, unicul mandat de președinte al lui Trump a afectat în mod fundamental instituțiile SUA și a decimat normele politice de care are nevoie o democrație care funcționează bine.
A doua narațiune predominantă este și mai largă. Acesta îi celebrează pe acei republicani – precum managerul de implementare a sistemelor de vot din Georgia, Gabriel Sterling – care s-au ridicat împotriva falsurilor lui Trump și a încercărilor de a răsturna alegerile. Această narațiune proiectează eșecul loviturii de stat MAGA ca fiind inevitabil, datorită forței fundamentale a instituțiilor SUA. Și totuși, această rezistență instituțională mitică a fost în mod special absentă în majoritatea ultimilor patru ani. Chiar și după ce ei înșiși au fost atacați, majoritatea republicanilor din Congres au fost fericiți – sau cel puțin dispuși – să meargă împreună cu o agendă prezidențială care amenință viitorul Republicii.
La fel, deși mulți au lăudat justiția pentru păstrarea independenței sale, instanțele au fost doar parțial eficiente în oprirea decretelor ilegale ale lui Trump. Scara absolută a favoritismului și a corupției – cu familia Trump amestecând în mod regulat afaceri guvernamentale și private – nu a fost încă investigată sau evaluată pe deplin. Partidul Republican a periat încercarea lui Trump de a bloca 400 de milioane de dolari ca ajutor militar, dacă Ucraina nu lansa o anchetă asupra lui Joe Biden și a fiului său.
Republicanii au tăcut și când Trump l-a concediat pe Gordon D. Sondland, ambasadorul său la Uniunea Europeană, și pe locotenentul colonel Alexander S. Vindman, în urma mărturiei lor în procesul de punere sub acuzare. Nu s-au pronunțat nici împotriva demiterii inspectorului general al comunității de informații, Michael K. Atkinson. Departe de a împiedica ți concedierea inspectorilor generali pentru a-și face treaba, până la sfârșitul mandatului lui Trump instituțiile americane s-au apropiat de punctul de rupere.
Este puțin probabil ca multe instituții americane să fi supraviețuit altor patru ani sub Trump, având în vedere că ele nu au fost chiar puternice de la bun început. Înainte de Trump, polarizarea în Congres afectase deja eficacitatea politică, iar puterea executivă s-a întărit, treptat, în raport cu ramurile legislativă și judiciară ale guvernului.
Cu siguranță, autorii Constituției SUA doreau un guvern federal puternic. Deoarece nu aveau încredere deplină în judecata concetățenilor lor, au instituționalizat mai multe elemente nedemocratice, nu în ultimul rând un sistem de vot extrem de deficitar (în special pentru Senat) și Colegiul Electoral. Dar aceste caracteristici au devenit deosebit de problematice în epoca actuală, deoarece societatea civilă și urna de vot vor fi întotdeauna singura apărare reală împotriva unui politician precum Trump.
Prin urmare, ar fi o greșeală colosală să ne liniștim în ceea ce privește supraviețuirea instituțiilor americane în ceea ce a făcut Trump pe 6 ianuarie. Pentru a lăsa instituții mai bune generațiilor viitoare, trebuie să le recunoaștem punctele slabe și să începem să le reconstruim. Acest lucru nu va fi ușor. Nicio societate nu a conceput vreodată un mod infailibil de a depăși polarizarea politică profundă. Cum pot fi convinși zeci de milioane de susținători ai lui Trump că ani întregi au fost manipulați și hrăniți cu minciuni?
Un punct de plecare este acela de a aborda dificultățile economice pe care mulți (deși cu siguranță nu toți) dintre suporterii lui Trump le-au cunoscut. Se poate face mult mai mult pentru a crește veniturile lucrătorilor care nu au o diplomă universitară. În plus față de salariile minime mai mari, SUA au nevoie de o nouă strategie de creștere pentru a spori oferta de locuri de muncă bune pentru lucrătorii de la toate nivelurile de calificare. Desigur, chiar și cu acest lucru, ar rămâne îngrijorările din cadrul multor comunități cu privire la schimbarea dinamicii sociale și culturale.
Dincolo de măsurile politice individuale, trebuie să reevaluăm punctele tari și punctele slabe ale instituțiilor. Unele instituții ar fi dificil de reformat, chiar dacă ar exista un acord larg cu privire la ceea ce ar trebui făcut. Altele sunt mai ușor de remediat. Cel mai important, avem nevoie de mecanisme independente de monitorizare mai bune. Următoarea figură asemănătoare lui Trump nu ar trebui să poată concedia inspectorii generali pentru că și-au făcut treaba și nici familia unui președinte nu ar trebui să poată profita de mandatul său.
Un grad mai mare de profesionalism în serviciul public este, de asemenea, important și poate fi atins parțial prin limitarea sferei numirilor politice și a revocărilor. În cazul organizațiilor bazate pe expertiză cu un mandat clar (cum ar fi Agenția pentru Protecția Mediului sau NASA), nu are sens ca fiecare nouă administrație să instaleze un contingent de prieteni la fiecare nivel al ierarhiei.
Mai fundamental, instituțiile federale americane au o problemă de încredere publică care va trebui abordată printr-o mai mare transparență. Da, o transparență prea mare în deliberările guvernamentale și în luarea deciziilor poate determina politicienii și funcționarii publici să se adreseze alegătorilor. Totuși, prima prioritate pentru guvernul federal de astăzi trebuie să fie reconstruirea încrederii publice după decenii de înstrăinare crescândă. A face mai multă lumină asupra relațiilor dintre lobby-urile corporative și politicieni ar fi un bun începeput.
Nu în ultimul rând, trebuie adusă pe ordinea de zi reforma colegiului electoral. Deși o modificare constituțională pare puțin probabilă în actualul mediu politic, propuneri precum National Popular Vote Interstate Compact ar putea deschide calea către reforma bipartidă, îngreunându-i următorului populist american accesul la putere, cu sprijinul unei minorități nemulțumite a electoratului. >>
