Semnătura electronică calificată, echivalentul semnăturii olografe, încă este o raritate în rândul românilor. Unul din motivele pentru care acest lucru se întâmplă este considerat a fi prețul încă ridicat: puțini sunt aceia dispuși să plătească între 40 și 50 de euro anual pentru o semnătură electronică calificată, când cea de mână, cu pixul, este gratuită.
În teorie, nu pentru toate documentele pe care le semnăm electronic este necesară o astfel de semnătură. La fel cum nu avem nevoie de o mașină de Formula 1 pentru a merge la piață. De altfel, asta ne spune și regulamentul eIDAS, adoptat în 2014, care reglementează utilizarea semnăturilor electronice. În practică, însă, lipsa unei legi adaptată vremurilor actuale (Legea nr. 455 care reglementează semnătura electronică a fost adoptată în 2001, când telefoanele mobile reprezentau încă o noutate și mai puțin de 10% din populația țării deținea un asemenea dispozitiv) face ca acest lucru să nu fie posibil. Inevitabil, reglementarea și popularizarea sunt doi factori-cheie care, în zonele esențiale, în loc să conlucreze, se ciocnesc.
Azi, în pandemie, se vede mai mult ca oricând ce beneficii colosale ar fi putut aduce semnătura electronică românilor și economiei, dacă ar fi fost deja intrată pe deplin în rutina de zi cu zi, prin folosirea ei de către un număr foarte mare de persoane și companii. Acum, când deplasarea pentru cele mai banale activități curente a devenit o cursă cu obstacole, când numeroase tranzacții importante au fost amânate de teama că prezența într-un birou, pentru o semnătură indispensabilă, echivalează cu asumarea unui risc de îmbolnăvire, merită să ne uităm spre această facilitate și să încercăm să aflăm ce o împiedică să fie adoptată de mult mai mulți cetățeni și companii, astfel încât să devină în scurt timp o opțiune ”banală.”
O parte importantă din răspunsul la această întrebare se regăsește în Parlament, acolo unde legiuitorii pot crea cadrul formal care să impulsioneze determinant folosirea pe scară largă a semnăturii electronice calificate. De aceea, Universul.net a intervievat un senator și un deputat specializați în legislația privind tehnologia informațiilor și a comunicațiilor. Dialogurile cu deputatul Varujan Pambuccian și cu senatorul USR Cătălin Drulă au scos la iveală două viziuni diametral opuse față de problematica semnăturii electronice calificate, care se află în contradicție la nivelul întregului Parlament și care explică în bună măsură de ce acest instrument vital al digitalizării continuă să rămână atât de puțin folosit în România.
„Am propus o nouă lege a semnăturii electronice încă din anii 2017-2019. O lege care să faciliteze semnarea electronică mai ușoară a documentelor atât în relațiile private, cât și în relațiile dintre cetățeni și administrația publică. Din păcate, acest proiect a fost blocat de o majoritate din parlament în jurul PSD care dorește să păstreze monopolul firmelor furnizoare de semnături calificate ale căror costuri sunt prohibitive pentru majoritatea cetățenilor”, a declarat senatorul USR, Cătălin Drulă, pentru Universul.net.
După ce a adus în discuție ”monopolul firmelor furnizoare de semnături calificate,” Drulă a punctat faptul că ”în prezent, prețurile pentru semnături calificate sunt o mare barieră pentru adoptarea mai largă a semnăturii electronice.”
„Preţurile care există în România reflectă costurile aferente”
Deși, în România, prețul semnăturii electronice calificate se situează în jurul a 40 – 50 de euro pe an, , deputatul Varujan Pambuccian Pambuccian consideră că prețul nu este neapărat o barieră în calea răspândirii acestui instrument.
„Preţurile care există în România reflectă costurile aferente. Este nevoie de o investiţie foarte mare pentru livrarea unei semnături electronice calificate, pe când costurile sunt ridicol de mici pentru semnătura electronică simplă. Furnizorii ar fi de acord să mai coboare tarifele, dar ei spun că pentru ca acest lucru să se întâmple au nevoie de creşterea pieţei”, susține deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor.
Acestui argument, Pambuccian îi adaugă crezul său că, până la urmă, „în momentul de faţă, pe tărâmul semnăturii electronice nu există o problemă de legislaţie, cât de utilizare reală”.
Deputatul citat anticipează, totodată, că „pandemia va avea un impact mai redus pe segmentul semnăturilor electronice, dar va genera o explozie în comerţul electronic şi munca de acasă”.
„Când oamenii vor da de gustul cumpărăturilor făcute pe internet, văzând că economisesc timp, sunt fără costuri suplimentare, ai de unde alege şi poate e chiar mai ieftin, nu vor mai reveni la offline. Pe mine chiar mă întreba cineva recent cum mi s-a modificat viaţa cotidiană în pandemie, când suntem sfătuiţi de către autorităţi să ne rezolvăm cât mai multe probleme online. I-am zis că pentru mine e totul la fel. Eu de ani buni îmi fac toate cumpărăturile pe internet”, susține Varujan Pambucian, intervievat de Universul.net.
Spre deosebire de Varujan Pambuccian, colegul său din Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaților, Cătălin Drulă, a arătat de-a lungul timpului cât de „delicate” sunt dezbaterile pe acest subiect.
- „Propunerea de lege a fost bine primită atât de instituțiile publice, cât și de mediul de afaceri. Cu o excepție notabilă: acele firme furnizoare de semnătură electronică care fac un lobby agresiv de tip “băieți deștepți” pentru a-și păstra piața în care încasează 50 de eur/an pentru fiecare certificat de semnătură electronică emis.
- Am propus colegilor din Comisia de IT de la toate partidele să semneze legea ca inițiatori, dar pentru că nu a existat interes, până la urmă am depus-o ca unic inițiator la începutul anului trecut.
- De atunci, nu am reușit să găsesc sprijinul politic pentru adoptarea legii (la Senat, prima cameră, a fost chiar respinsă)”.
Din păcate, vechiul Parlament nu a reușit să facă pasul decisiv spre viitor. Rămâne o temă pentru actualul legislativ, care tocmai și-a început activitatea. Cu atât mai mult, cu cât utilitatea semnăturii electronice nu va dispărea odată cu pandemia. Nevoia de eficiență nu se va risipi simultan cu coronavirusul. Din contră, nevoia urgentă de a aduce economia la turație maximă va reclama folosirea tuturor resurselor disponibile. Din fericire, o legislație care să împingă la debirocratizare și la facilitarea tranzacțiilor nu costă nimic altceva decât bunăvoință.
