Iohannis: E foarte important să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un incendiu precuk cel de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ soldat cu moartea a zece pacienţi de la ATI, iar în opini asa, acest accident arată de ce e absolut necesară reforma profundă a sistemului de sănătate publică, trasmite News.ro.

”E foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu, pentru a evita în viitor situaţii similare şi, evident, acest accident groaznic ne arată încă o dată, dacă era nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a declarat Klaus Iohannis. 

El a remarcat că ”pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încărcare extraordinară şi, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcţionează aşa cum trebuie pentru a preveni incidente similare”.

Preşedintele a făcut aceste declaraţii la Sibiu,la ieşirea de la biserică, unde, potrivit afirmaţiilor sale, toţi s-au rugat pentru victimele incendiului.

”Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Spitalul din Neamţ”, a afirmat Iohannis, transmiţând condoleanţe familiilor îndoliate.

Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte 7 persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here