Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă organizată la sediul PNL, că va organiza, marțea viitoare, împreună cu echipa sa, o dezbatere la care vor fi invitați politologi, formatori de opinie, jurnaliști.

Va fi o discuție deschisă, așezată”, a precizat Iohannis.

El a explicat de ce nu vrea să participe la o dezbatere cu Viorica Dăncilă: ”E reprezentanta unui partid nedemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor, și care acum mimează candidatul democrat și se așteaptă să fie tratată cu mare respect”.

Iohannis a subliat că nu poate accepta o dezbatere cu o astfel de persoană care reprezintă ”tot ce e mai rău în politica ultimilor ani”.

Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD acceptând o dezbatere cu candidata PSD”, a precizat Klaus Iohannis.

”Alegerile din primul tur au fost o victorie pentru mine și o înfrângere pentru PSD, a fost cel mai prost rezultat al PSD din ultimii 30 de ani”, a mai declarat președintele României.

PSD, care de 30 de ani e o piedică în dezvoltarea României, iar în ultimii 3 ani au reușit să ne ducă pe toți într-o stare de aproape disperare. A guvernat împotriva românilor, a încercat să acapareze Justiția, să legifereze pentru hoți”.

”Românii le-au dat câteva lecții pesediștilor. Sunt în curs de realizare a ceea ce am numit România normală, primul pas semnificativ s-a făcut în 26 mai, la alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție”.

Am dovedit că pot să coagulez forțele de dreapta și în acest fel s-a produs schimbarea de guvern.

În acești ani am dovedit că mă implic eficient pentru îmbunătățirea securității României. De la început am coagulat toate forțele politice pentru a asigura acel 2% pentru apărare.

Și la finalul mandatului am dovedit că pot să opresc PSD.

E o conferință de presă, nu asta este dezbaterea. De ce nu accept o dezbatere cu candidata PSD. Acum câteva minute am spus câteva lucruri despre PSD.

Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru dat jos prin moțiune de cenzură, a fost parte activă a tututor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ tentativele de acaparare a justiției. Asta a fost ușor de văzut, a fost o persoană foartă activă în a guverna împotriva românilor.

Doamna Dăncilă reprezentata unui partid antidemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor și acum în campanie electorală mimeaza candidatul democrat și se așteaptă să fie tratată cu mare mare respect.

Nu accept o dezbatere cu astfel de persoană care reprezinta tot ce este mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimizez comportamentul mizerabil al PSD din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidata PSD. Eu îmi doresc o Românie fără PSD și, ca să fiu bine înțeles, îmi doresc o Românie fără PSD în structurile de conducere. Eu lupt pentru o Românie normală, în conceptul meu nu este loc pentru un astfel de PSD.

S-a discutat mult despre dezbatere, despre rolul ei. Înțeleg perfect nevoia, dorința de a avea o dezbatere reală, așezată. Voi organiza eu, cu echipa mea, o dezbatere, marți seara, la care vor fi invitați să dezbată împreună cu mine, vor fi invitați formatori de opinie, jurnaliști”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Puteți citi pe larg declarațiile președintelui Klaus Iohannis aici

 

Foto: Conferinta de presa organizata de presedintele in functie si candidatul la Presedintia Romaniei, Klaus Iohannis, in Bucuresti, 13 noiembrie 2019. Inquam Photos / Octav Ganea

1 COMENTARIU

  1. […] Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă organizată la sediul PNL, că va organiza, marțea viitoare, împreună cu echipa sa, o dezbatere la care vor fi invitați politologi, formatori de opinie, jurnaliști. Șeful statului a explicat cu acea ocazie și de ce nu dorește o dezbatere cu Viorica Dăncilă. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here