Iranul susţine că ar fi dezamorsat 30 de bombe care ar fi trebuit să explodeze simultan la Teheran şi a reţinut 28 de persoane

Sursa: Pixabay

Autorităţile din Iran au neutralizat 30 de bombe care urmau să explodeze simultan în Teheran şi au reţinut 28 de terorişti având legături cu Statul Islamic, a anunţat duminică agenţia iraniană de presă Tasnim, citând Ministerul de informaţii, relatează Reuters, citată de News.ro.

„Unii dintre membri sunt din Statul Islamic (SI), iar autorii au antecedente de afiliere la grupări Takfiri din Siria, Afganistan, Pakistan şi regiunea Kurdistan din Irak”, a adăugat Ministerul iranian al Informaţiilor într-un comunicat.

Gruparea militantă a revendicat mai multe atacuri în Iran, inclusiv două atentate mortale cu bombă în 2017 care au vizat parlamentul iranian şi mormântul fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Mai recent, Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru un atac asupra unui sanctuar şiit, în octombrie anul trecut, în care 15 persoane au fost ucise în oraşul Shiraz din sud-vestul ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here