În cază că guvernul israelian se află cumva într-o misiune secretă de provocare a cât mai multor daune reputației statului evreu, atunci da, asta ar putea explica demersul său de marți de a confisca echipamentele video folosite de Associated Press pentru a transmite din apropierea Gazei.
În circul prin care-și face rău singur, a prezentat o minciună evidentă, un adevăr evident și o acțiune ridicolă.
Adevărul este că, așa cum au susținut cei care au făcut confiscarea, AP – unde am fost redactor-șef pentru Europa, Africa și Orientul Mijlociu – a furnizat într-adevăr videoclipuri Al Jazeera, ca atâtor altor clienți ai săi. Acum câteva săptămâni, Israelul îi interzisese rețelei din Qatar să opereze în țară și i-a acuzat personalul că este apologetul Hamas – în limbajul guvernului, „susținători ai terorii”.
Minciuna a fost că videoclipul punea în pericol trupele israeliene. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, atunci Israelul ar fi avut o mulțime de mijloace pentru a-l închide, inclusiv cenzura militară. Așa cum stau lucrurile, se pare că Israelul nu s-a opus ca vreunul dintre ceilalți clienți ai AP să folosească videoclipul, chiar dacă presupusul „pericol” ar fi fost același pe Fox sau BBC; teroriştii nefiind legaţi de Al Jazeera.
Acțiunea ridicolă a fost confiscarea echipamentului de cameră. Ordonând așa ceva, fanaticul religios de extremă-dreapta ministru al comunicațiilor din Israel, Shlomo Karhi, a părut să nu știe că AP are pregătite camere de schimb. (Marți târziu, Karhi a ordonat ca echipamentul să fie returnat AP.)
Teoretic, întregul episod este rezultatul unei legi adoptată la începutul lunii aprilie, care permite autorităților să închidă mass-media străină despre care se consideră că dăunează „securității naționale”.
Deși legea fusese îndreptată în mod specific împotriva Al Jazeera, criticii au avertizat că poate fi întoarsă împotriva oricui. Și, de fapt, autoritățile israeliene au percheziționat biroul Al Jazeera din Ierusalim la începutul acestei luni, confiscând echipamente. Este dificil de exagerat inutilitatea acestui demers. Prin această manevră năucă, guvernul nu a împiedicat, de fapt, Al Jazeera să răspândească propagandă anti-Israel, să intervieveze oameni din Israel prin video – așa cum am fost intervievat și eu de ei – sau să opereze normal în Cisiordania și Gaza, care nu sunt teritoriu israelian.
Tot ce a realizat a fost să împiedice relatarea originală a părții israeliene din poveste, ceea ce, în fapt, Al Jazeera făcea ocazional.
Mai este, desigur, și marea realizare de a se apropia puțin de Coreea de Nord, China și Rusia, țări care interferează cu jurnalismul pe motive false de „securitate națională”. Poate că guvernului de extremă dreapta al prim-ministrului Benjamin Netanyahu nu-i pasă prea mult de democrație – de altfel, chiar anul trecut a încercat să eviscereze sistemul judiciar – dar israelienilor ar trebui să le pese: există costuri pentru autoritarism, inclusiv diminuarea investițiilor străine, ratinguri mai scăzute ale creditelor și restricții privind călătoriile și comerţul.
Chiar și cu decizia lui Karhi de a returna echipamentul, raidul de marți a afectat deja poziția globală a Israelului. În timp ce lumea ar fi înțeles cumva o mutare împotriva Al Jazeera, având în vedere acoperirea sa amiabilă față de Hamas, manevra contra AP este evident absurdă. Nu te poți aștepta ca AP să limiteze un serviciu pe care este obligată contractual să îl ofere unui client plătitor doar pentru că Israelului nu îi place o anumită acoperire.
În mod esențial, mișcarea a avut efecte inverse asupra guvernului și pe plan intern. A fost criticat pe scară largă în Israel, iar guvernul s-a străduit să spună că nu fusese ceva coordonat cu biroul primului ministru. Acum va fi interesant de văzut dacă guvernul lasă problema în liniște sau găsește o nouă modalitate de a insista ca Al Jazeera să nu primească conținut de la partenerii care operează în Israel. Ultima opțiune ar săpa o groapă din ce în ce mai adâncă.
În Israel, unii se tem că propria acoperire a AP ar putea deveni acum neprietenoasă – dar asta trădează o lipsă de înțelegere a modului în care funcționează mass-media serioasă. Adevărul este atât mai subtil, cât și mai devastator: Comportați-vă așa destul de des, iar jurnaliștii vor înceta să trateze țara ca pe o democrație dezvoltată, ceea ce înseamnă că oficialii ei se vor alfa mai des în situația de a nu fi crezuți. O astfel de schimbare către scepticism ar afecta într-adevăr acoperirea.
Nu este prima dată când autoritățile israeliene arată o aparentă indiferență față de impactul acestei potențiale schimbări. Această poziție a fost vizibilă și în distrugerea din 2021 a turnului de birouri din Gaza, care găzduia biroul AP și alte entități mass-media. Explicația Israelului pentru atacul aerian care a doborât clădirea, oferită mult după acel moment și cu puține dovezi convingătoare, a fost că Hamas opera acolo. Faptul că Israelul pare atât de uituc cu privire la prejudiciul provocat reputației de o astfel de mișcare le oferă jurnaliștilor de pretutindeni o fereastră către ușurința cu care sunt întreprinse astfel de acțiuni.
Este demn de remarcat faptul că administrația Netanyahu, deși în special ostilă jurnaliștilor, nu este primul guvern israelian care a mârâit la ei.
În timpul celei de-a Doua Intifade, când eram președinte al Asociației Presei Străine din Ierusalim, Biroul de presă al guvernului a încetat să le mai ofere palestinienilor carduri de presă oficiale, chiar dacă armata din Cisiordania și Gaza încă le cere. De asemenea, i-a împiedicat pe jurnaliştii israelieni să acceseze zonele palestiniene şi a luat măsuri pentru a restrânge capacitatea videografilor străini de a obţine permise de muncă – toate acestea fiind o stratagemă străvezie de împiedicare a acoperirii părţii palestiniene din conflict.
Unul dintre fotografii palestinieni ai AP a fost apoi reținut pentru că își făcuse treaba fără legitimație de presă. Săptămâni bune a zăcut într-un arest al Shin Bet, fără să vadă un avocat sau chiar să fie interogat. În cele din urmă, m-am întâlnit cu Avi Dichter, pe atunci șeful Shin Bet, pentru a face apel la eliberare.
I-am spus lui Dichter că tratamentul mizerabil acordat personalului nostru ne-a oferit pur și simplu o experiență directă asupra tratamentului inechitabil acordat palestinienilor și că aceasta era o informație care ar contribui în mod inevitabil și pe bună dreptate la modul în care este acoperită mediatic situația. Poate că ar fi mai înțelept să încercați să ne păcăliți tratându-l bine pe omul nostru.
Angajatul a fost eliberat a doua zi. Aceasta era dovada că guvernul lui Ariel Sharon încă mai avea o fărâmă de inteligență. Aceasta este partea care pare să lipsească astăzi.
În realitate, încercarea de a-l aresta pe Netanyahu l-ar putea face mai puternic pe acesta
