ISU Dâmboviţa anunţă că s-a încheiat intervenţia de la Crevedia, după exploziile de sâmbătă seară

Foto: INQUAM / Octav Ganea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa a anunţat joi seară că intervenţia în cazul exploziilor produse sâmbătă la Crevedia s-a încheiat, fără a oferi însă detalii.

”Intervenţia este finalizată, la locul evenimentului rămân pentru supravegherea zonei o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda Corneşti”, a transmis, joi seară, ISU Dâmboviţa, potrivit News.ro.
Sursa citată nu a oferit alte detalii.
Sâmbătă seară, mai multe explozii şi un incendiu s-au produs la o staţie GPL din Crevedia. Trei persoane au murit (doi soţi – el în urma unui infarct, iar ea din cauza arsurilor – şi încă o persoană, care se afla în stare critică la spital), iar alte peste 50 au fost rănite, majoritatea fiind pompieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here