Italia a lansat campania de vaccinare împotriva variolei maimuţei

Foto: Inquam Photos / George Călin

Italia a lansat luni campania de vaccinare împotriva variolei maimuţei în condiţiile creşterii numărului de cazuri de infectare, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii din Italia a raportat 545 de cazuri de variola maimuţei la nivel naţional. Campania sa de vaccinare a început la peste o lună după ce alte ţări au raportat un număr mare de cazuri, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Spania.

Primele doze de vaccin vor fi administrate la spitalul Spallanzani din Roma, a afirmat unitatea spitalicească într-un comunicat, precizând că există deja 200 de persoane care vor fi vaccinate începând de luni, precum şi 600 de cereri pentru programări.

Vaccinul folosit va fi Jynneos (MVA-BN), un vaccin împotriva variolei fabricat de Bavarian Nordic şi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului pentru protecţia împotriva variolei maimuţei, a mai spus spitalul.

Vaccinările vor începe joi şi în capitala financiară Milano.

Primul caz de variola maimuţei a fost înregistrat în Italia pe 20 mai 2022. Pentru moment nu există planuri privind vaccinarea în masă împotriva acestei boli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here