James Hetfield, solistul Metallica, internat la dezintoxicare

Solistul și co-fondaturul legendarei trupe rock Metallica, James Hetfield, a ajuns din nou la dezintoxicare. Din această cauză, formația a amânat un turneul cu opt concerte în Australia și Noua Zeelandă, care urma să înceapă luna viitoare.

Anunțul că muzicianul american are din nou probleme a fost făcut chiar de către colegii săi de trupă. Pe conturile de pe rețelele de socializare ale Metallica a fost postată o scrisoare semnată de ceilalți trei membri ai Metallica, Lars Ulrich, Kirk Hammett și Robert Trujillo.

Aceștia au scris că „fratele lor, James” a trebuit să reia tratamentul pentru dependența cu care s-a chinuit ani de zile. Artiștii au spus că vor reveni pe scenă cat de repede se poate. De asemenea, și-au cerut scuze de la fani și le-au mulțumit că sunt alături de trupă.

James Hetfield are 56 de ani și a fondat Metallica în 1981, împreună cu Lars Ulrich. În tinerețe a avut mari probleme legate de consumul de alcool care l-au trimis de mai multe ori la dezintoxicare, ultima dată în 2001. În 2010, James Hetfield a spus fanilor că s-a renăscut ca „straight rege”. Aceasta este o subcultură a punk-ului iar membrii săi resping alcoolul, fumatul și drogurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here