John Swinney: Scoţia ar putea fi independentă în cinci ani

Sursa: X

John Swinney, care a devenit în această săptămână prim-ministru al Scoţiei, a declarat vineri pentru SkyNews că el crede că ţara sa s-ar putea despărţi de restul Regatului Unit în cinci ani, nemulţumirile fiind legate de Brexit şi de criza costului vieţii, transmite News.ro.

„Cred că independenţa poate fi obţinută în acest interval de timp, deoarece argumentele în favoarea ei sunt convingătoare, dacă ne uităm la două dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm ca ţară în Scoţia: efectul costului vieţii şi implicaţiile Brexit-ului. Ambele sunt factori strategici majori care provoacă daune economice şi sociale grave Scoţiei din cauza deciziilor proaste luate la Westminster. Iar independenţa este răspunsul la asta”, a declarat John Swinney la SkyNews.

El a spus că Scoţia a fost „forţată să iasă din Uniunea Europeană împotriva voinţei” sale, remintind că majoritatea scoţienilor au votat pentru rămânerea în blocul european. „Dacă am fi fost o ţară independentă, am fi putut face parte din Europa şi n-am fi avut parte de toate perturbările dăunătoare cu care ne-am confruntat”, a adăugat el.

Swinney a fost viceprim-ministru sub conducerea lui Nicola Sturgeon, care a fost lider al SNP (Partidul Naţional Scoţian) şi prim-ministru al Scoţiei din 2014 până în 2023, când aceasta a demisionat din cauza unui scandal de corupţie în care este implicat soţul ei.

Nicola Sturgeon voia să se folosească de următoarele alegeri generale ca un al doilea referendum de facto privind independenţa Scoţiei, după ce Curtea Supremă a decis că un vot nu poate fi organizat fără consimţământul guvernului britanic. Rămâne de văzut ce favorizează noul premier John Swinney.

Un veteran al Partidului Naţional Scoţian (SNP), John Swinney a fost ales luni noul său lider. El l-a înlocuit pe Humza Yousaf în funcţia de prim-ministru al Scoţiei. Yousaf, care devenise primul musulman care a condus o ţară democratică din Europa Occidentală atunci când a fost învestit în funcţia de prim-ministru în 2023, a demisionat săptămâna trecută după ce decizia sa de a pune capăt unei coaliţii în parlamentul scoţian cu Partidul Verde s-a întors împotriva sa, declanşând o cursă pentru a-i găsi un succesor.

Principala provocare a lui Swinney va fi să oprească scăderea popularităţii SNP după o serie de scandaluri şi paşi greşiţi din punct de vedere politic, păstrând în acelaşi timp în viaţă obiectivul său final de a obţine independenţa faţă de Regatul Unit.

Swinney a fost liderul SNP în perioada 2000-2004 şi a ocupat, de asemenea, funcţia de viceprim-ministru şi ministru de finanţe al Scoţiei.

SNP domină politica scoţiană de 17 ani, dar popularitatea sa a scăzut în ultimul an pe fondul unui scandal de finanţare, a unei serii de gafe politice şi a criticilor privind modul în care conduce ţara. Acum Swinney conduce un guvern minoritar.

Scăderea de popularitate a SNP a sporit speranţele Partidului Laburist, în opoziţie în Marea Britanie, de a recâştiga teren în Scoţia, una dintre cele patru naţiuni ale Regatului Unit, în timp ce încearcă să câştige alegerile parlamentare britanice aşteptate în cursul acestui an.

La rândul său, SNP urmăreşte să revigoreze impulsul electoral pentru un alt referendum privind independenţa faţă de Regatul Unit. Scoţienii au votat împotriva separării de Regatul Unit cu 55% din voturi la referendumul din 2014, dar mişcarea pentru independenţă susţine că ieşirea ulterioară a Marii Britanii din Uniunea Europeană a schimbat situaţia şi că un alt referendum este acum justificat – o afirmaţie pe care atât Partidul Conservator, aflat la putere la Londra, cât şi Partidul Laburist o resping.

Regele Charles, glumeț în timpul vizitei la un colegiu militar: Mi s-a permis să ies din cușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here