Record de vizitatori la Grădina Botanică din Cluj-Napoca, în perioada înfloririi lalelelor

Sursa: Facebook

Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a înregistrat un record de vizitatori în perioada de înflorire a lalelelor, transmite Agerpres.ro.

„În luna aprilie 2024, Grădina Botanică „Alexandru Borza” a întâmpinat aproape 57.000 de vizitatori, stabilind un record de aflux pentru această lună de primăvară, când colecţia de plante bulboase este în plină înflorire. În două zile au fost peste 5.000 de vizitatori zilnic, atingând un alt record de 5.350 de vizitatori într-o singură zi. Cu peste 40.000 de bulbi de lalele, zambile şi narcise plantaţi în toamna anului 2023, vizitatorii au avut ocazia să se bucure de un spectacol de culori unic”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de UBB.

Potrivit sursei citate, activităţile interactive, precum tururile ghidate tematice, programele educative pentru copii şi atelierele axate pe explorarea lumii plantelor, au amplificat experienţa vizitatorilor.

„Suntem încântaţi de interesul crescut al publicului şi îi aşteptăm pe toţi şi în perioada următoare să descopere şi să se relaxeze în mijlocul colecţiilor noastre variate de rododendroni, azalee şi cepe ornamentale. Îi invităm de asemenea să admire diversitatea arborilor şi arbuştilor din toate colţurile lumii, care acum sunt în plină floare”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Puşcaş, directorul Grădinii Botanice „Alexandru Borza”.

Papa Francisc: O mamă nu trebuie să fie pusă în situaţia să aleagă între locul de muncă şi copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here