Jurnalist rus, condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a scris despre invazia rusă din Ucraina

Sursa: X.com

Un tribunal din oraşul rus Gorno-Atlaisk, în Altai, l-a condamnat vineri pe un jurnalist local, Serghei Mihailov, la 8 ani de închisoare, după ce l-a găsit vinovat de criticarea în articolele sale a acţiunilor armatei ruse în Ucraina, anunţă Parchetul local, relatează AFP.

Serghei Mihailov ”a publicat pe Internet, în martie şi aprilie 2022, articole care conţineau informaţii false” despre acţiunile armatei ruse în Ucraina, a anunţat Parchetul într-un comunicat postat pe Telegram, potrivit News.ro.

Jurnalistul în vârstă de 48 de ani locuia în oraşul Gorno-Altaisk și lucra la un ziar local online – ”Listok”.

Anchetatorii l-au acuzat că este ”motivat de ură politică”.

El urmează să ispăşească opt ani de închisoare ”într-o colonie cu regim general”, potrivit Parchetului.

În faţa instanţei, Serghei Mihailov a declarat marţi că a scris articoiele arătate cu degetul de către anchetatori ”pentru ca cititorii mei să nu cadă în minciună, să nu ia parte la lupte, să nu devină criminali şi victime, să nu facă rău poporului nostru frate ucrainean”.

El a catalogat războiul din Ucraina drept o ”situaţie teribilă”, potrivit unei transcriei a declaraţiilor publicată online.

Rusia reprimă de ani de zile vocile critice, însă campania de reprimare a luat o amploare considerabilă după luarea cu asalt a Ucrainei, în februarie 2022.

Rusia şi-a extins arsenalul represiv de peste doi ani şi pedepseşte aspru difuzarea a ceea ce consideră ”informaţii false” sau ”discreditarea” forţelor ruse.

Potrivit unui bilanţ întocmit de ONG-ul specializat OVD-Info, peste 1.000 de persoane au fost date în judecată în Rusia din cauză că au criticat invazia Ucrainei de către Rusia.

Aproape toţi opozanţii de anvergură au fost încarceraţi sau împinşi să se exileze, iar mii de ruşi obişnuiţi au fost inculpaţi sau condamnaţi la amenzi sau închisoare din cauză că şi-au exprimat în mod public dezacordul cu Kremlinul.

VIDEO | Jurnalist rus, condamnat la 7 ani de închisoare pentru postări în care a criticat ofensiva rusă împotriva Ucrainei