Kadîrov, despre rebeliunea Wagner: Am crezut că unii oameni pot fi de încredere, că îşi iubesc patria cu adevărat

Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a condamnat pe Evgheni Prigojin într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, afirmând că de data aceasta a fost evitată vărsarea de sânge, dar că „s-ar putea întâmpla”, scrie The Guardian, citat de News.ro.

„Am crezut că unii oameni pot fi de încredere”, a scris el. „Că ei îşi iubesc sincer Patria ca adevăraţi patrioţi până în măduva oaselor. Dar s-a dovedit că, de dragul ambiţiilor personale, al beneficiilor şi din cauza aroganţei, oamenii nu pot da doi bani pe afecţiunea şi dragostea pentru Patrie”.

El a făcut apel la luptătorii Wagner „să continue să fie drepţi în deciziile lor”, avertizând că „astfel de acţiuni pot duce la rezultate dezastruoase”.

„Acum totul s-a încheiat în mod paşnic, fără vărsare de sânge, dar s-ar putea întâmpla”, a continuat el, afirmând că o viitoare rebeliune va duce la „reprimarea dură şi distrugerea tuturor celor care încalcă integritatea Federaţiei Ruse”.

Sâmbătă, Kadîrov, un aliat al lui Putin, l-a numit pe Prigojin un trădător şi a declarat că va trimite trupe cecene pentru a opri revolta.

The Guardian: Agenţiile de spionaj americane aflaseră de planul lui Prigojin de la jumătatea lunii iunie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here