Document oficial: metalurgiștii ruși au probleme uriașe cu echipamentele și le va lua ani buni să scape de importuri

Sursa: nlmk.com

Metalurgiștii ruși sunt dependenți în mod critic de echipamente cheie străine (chiar și role pentru laminoare), iar din cauza sancțiunilor occidentale vor fi forțați să caute soluții pentru a le achiziționa cumva sau să treacă la produse similare de calitate inferioară, notează Kommersant.

Sursa citată mai arată și că procesul de substituire a importurilor poate dura cel puțin zece ani, lucru ce reiese din proiectul de strategie de dezvoltare a industriei, elaborat de Ministerul Industriei și Comerțului cu orizont 2030. Până acum, companiile metalurgice au avut relativ succes în găsirea de înlocuitori pentru materii prime și componente, dar accesul la echipamente mari rămâne unul limitat, ceea ce amenință să ducă la abandonarea proiectelor de dezvoltare. Analiștii consideră că această problemă nu va fi rezolvată rapid.

Astfel, proiectul Ministerului Industriei și Comerțului, privind dezvoltarea industriei metalurgice până în 2030, consultat de Kommersant, indică faptul că practic toate echipamentele din lanțul valoric provin din țări neprietenoase. Iar sancțiunile UE interzic aprovizionarea Rusiei cu așa ceva.

În mod special, în Rusia nu există tehnologii de producere a materialelor refractare de înaltă calitate pentru furnale și oțelării. Aproape toate sunt importate din străinătate, iar cele produse în Rusia nu îndeplinesc standardele internaționale.

Documentul notează că furnizorii occidentali refuză să lucreze cu companiile rusești. Metalurgiștii ruși vor trebui să cumpere parțial echipamente inferioare din Asia. Astfel, producătorii de aluminiu vor trebui să achiziționeze cele mai critice echipamente pentru producție prin intermediari din țări terțe, ceea ce va crește timpii și costurile de livrare.
O altă problemă este că firmele occidentale ale căror echipamente sunt folosite în industria metalurgică au refuzat să efectueze mentenanța.

Dezvoltarea echipamentelor și tehnologiilor metalurgice, precum și restabilirea producției acestora în Rusia, nu pot fi realizate rapid, notează strategia. Într-o serie de cazuri, durata ciclului „știință-producție” este de până la 10-12 ani.

CEO-ul Severstal, Alexei Șevelev, a declarat la SPIEF că firma folosește tehnologii și materiale rusești, dar există probleme cu echipamentele. „În ceea ce privește piesele de schimb și componentele, în prezent trebuie să înlocuim 17.000 de piese de schimb, materiale și componente importate. Acesta este un număr mare, iar această înlocuire va lua timp”, a menționat el.

Un interlocutor al Kommersant din rândul metalurgiștilor spune că în acest moment toate componentele vitale pentru producție au fost înlocuite cu analogi, dar există dificultăți în proiectele viitoare care implică echipamente mari occidentale.

Potrivit sursei, înlocuirea unor asemenea echipament este dificilă, ceea ce va duce la suspendarea proiectelor de investiții.

Vladimir Lisin, proprietarul NLMK, spunea și el, pe 20 iulie, că implementarea programelor de investiții a devenit mult mai dificilă, deoarece vor exista întreruperi în furnizarea de echipamente occidentale.

Într-un orizont de doi-trei ani, este dificil de contat pe un procent mare de înlocuire a importurilor de echipamente, spune Dmitri Babansiy, manager de proiect la SBS Consulting. În această perspectivă, va avea loc o reorientare către furnizorii din țările prietene. Dacă, însă, e avută în vedere o perspectivă de zece ani, și dacă se creează condiții, se sprijină cercetarea și dezvoltarea, atunci se vor putea dezvolta tehnologii pentru care sunt probleme acum, crede el.

Potrivit expertului, situația echipamentelor pentru metalurgie este deplorabilă, dar cu unele rezerve. Astfel, pe piața internă există producători ruși competitivi de echipamente de minerit și prelucrare. „De exemplu, excavatoarele pentru mine de suprafață sau utilajele de încărcare și descărcare pentru mine sunt produse în Rusia”, spune Dmitri Babanski. Cu toate acestea, în etapele ulterioare îmbogățirii minereului, competențele rusești în metalurgie sunt de nișă, admite el.

Mobilizare generală pe ușa din dos: 20 de regiuni din Rusia au format 40 de unități de voluntari. Diferențe majore la bani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here