Kremlin FAKE NEWS | Zaharova: România încearcă să anuleze cultura rusă prin interzicerea filmelor / Reacția ministrului Culturii, Raluca Turcan

Sursa: TASS

România, din motive politice, a rupt contractul de închiriere a sălilor de cinematograf cu Ambasada Rusiei la Bucureşti; aceasta este o încercare de a anula cultura rusă, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, citată de agenţia TASS, potrivit News.ro.

„Arhiva Naţională de Filme din România, din motive politice, a rupt contractele de închiriere a sălilor de cinema cu ambasada noastră de la Bucureşti, care, în cadrul unei campanii educaţionale, prevedea proiecţia privată a filmelor ruseşti „Vremea Pervîh (Primii în spaţiu)” şi „Vîzov (Provocarea)”, a declarat diplomatul.

„Decizia a fost împinsă prin intermediul presei tendenţioase conduse de redacţia locală, aşa-numita Europa Liberă şi Ministerul Culturii din România”.

Potrivit TASS, aceasta este o manifestare tipică a aşa-numitei anulări a culturii ruse, care „se încadrează în tabloul general al acţiunilor Occidentului, care caută să impună o cenzură cuprinzătoare în lupta împotriva disidenţei”, a subliniat Zakharova.

„Este inacceptabil ca astfel de producţii cinematografice, vădit propagandistice, finanţate de statul rus, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spaţii de difuzare în cinematografe publice”, a scris pe Facebook Raluca Turcan, ministrul Culturii, după ce Europa Liberă a scris că Centrul Rus, o instituţie care promovează cultura rusă în România, anunţa un proiect dedicat Zilei Cosmonauticii prin care îi invita pe români la vizionarea unor filme.

Raluca Turcan, după acuzaţiile Mariei Zakharova: „România decide singură cum îşi gestionează politicile în domeniu, iar propaganda statelor agresoare nu îşi are locul în instituţiile publice de cultură”

România decide singură cum îşi gestionează politicile în domeniu, iar propaganda statelor agresoare nu îşi are locul în instituţiile publice de cultură, a spus Raluca Turcan, ministrul Culturii, după ce Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a acuzat că România „vrea să anuleze cultura rusă prin interzicerea filmelor ruseşti”, relatează News.ro.

Ministrul român al Culturii a subliniat: „Este regretabil că este pus semnul egalului între cultura rusă recunoscută şi filmele de propagandă internaţională finanţate de guvernul rus. Cele două filme de propagandă internaţională nu vor fi difuzate în cinematografele Ministerului Culturii”.

La începutul lui aprilie, Raluca Turcan a anunţat pe Facebook: „Este inacceptabil ca astfel de producţii cinematografice, vădit propagandistice, finanţate de statul rus, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spaţii de difuzare în cinematografe publice”. Anterior, Europa Liberă a scris că Centrul Rus, o instituţie care promovează cultura rusă în România, anunţa un proiect dedicat Zilei Cosmonauticii prin care îi invita pe români la vizionarea unor filme.

SINTEZĂ | Ultimele vești din Rusia

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here