Kremlinul a declarat că a luat act de comentariile făcute de senatorul american Lindsey Graham, care promovează un nou proiect de lege privind instituirea de sancțiuni severe împotriva Rusiei, atenționând că susținătorii proiectului ar trebui să ia în considerare impactul acestuia asupra eforturilor de a se ajunge la un acord de pace în Ucraina, relatează agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.
Într-un interviu acordat duminică postului ABC News, Graham a afirmat că președintele Donald Trump i-a spus că proiectul de lege privind sancțiunile – care ar impune tarife de 500% unor țări precum China și India care cumpără petrol rusesc – ar trebui să fie supus la vot.
Senatorul a calificat decizia lui Trump drept ‘un mare progres’, despre care susține că se înscrie în eforturile de a-l aduce pe președintele rus Vladimir Putin la masa negocierilor cu privire la Ucraina și de a-i pune la dispoziție lui Donald Trump ‘un instrument’ pentru a realiza acest lucru.
El a subliniat totuși că președintele este cel care poate decide dacă să-l promulge sau nu în cazul în care va fi votat de Congres.
Întrebat despre comentariile lui Graham, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Rusia este la curent cu poziția senatorului american și a luat act de declarația sa.
‘Opiniile senatorului ne sunt bine cunoscute, sunt bine cunoscute de întreaga lume. El aparține unui grup de rusofobi înrăiți. Dacă ar fi fost după el, aceste sancțiuni ar fi fost impuse de mult timp’, a afirmat Peskov.
‘Ar fi ajutat aceasta (procesul) de soluționare (a problemei ucrainene)? Aceasta este o întrebare pe care ar trebui să și-o pună cei care inițiază astfel de proiecte’, a spus în continuare purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Şeful diplomaţiei germane: Vladimir Putin vrea capitularea Kievului












