Perchezitii au loc la sediul universitatii Spiru Haret in Bucuresti, miercuri, 18 decembrie 2019. Inquam Photos / Octav Ganea

Frauda cu diplomele de la „Spiru Haret” obţinute în schimbul şpăgii ar fi început în 2012, spune DIICOT. Conducerea universităţii ar fi facilitat obţinerea de diplome şi promovarea examenelor în schimbul unor sume de bani, ceasuri de lux şi chiar bidoane de 5 litri de vin, scrie Monitorul Justiției, preluat de Mediafax.

Referatul procurorilor DIICOT (pentru propunerea arestului preventiv) arată că „vasta activitate infracţională” din cadrul instituţiei de învăţământ era condusă de unul dintre cei şase prorectori ai universităţii, Eduard Ionescu, aflat în funcţie din 2011, potrivit Monitorul Justiției.

Acesta a facilitat promovarea frauduloasă de către foarte mulţi studenţi/masteranzi atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante cât și fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă și master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

La schimb, prorectorul Ionescu primea sume de bani cuprinse între câteva sute şi câteva mii de euro (convorbirile interceptate confirmă şi sume de 2.000 de euro primite de la un singur student), dar şi telefoane sau ceasuri de lux.

Mai mult, în maşina prorectorului ajungeau, prin „portiera dreapta-spate, bagaje, sacoşe şi bidoane de 5 L”, spun procurorii DIICOT.

Exemplificare convorbire telefonică, preluată din referatul DIICOT, a tatălui unuia dintre proaspeţii licenţiaţi, cu privire la o împrejurare din timpul examenului scris de licenţă: „… iarna îi taie un porc, treizeci de litri de vin, douăzeci… patruzeci de litri de vin, douăzeci de litri de ţuică. Pe an, în afară de taxa pe care o plăteşte mai plăteşte încă 1.500 de euro, bani pe care……. Îs douăzeci de profesori… îs douăzeci de materii… la care ea tre’ să treacă tot timpul. Ce le dai la ăia… pe anual?”, spunea tatăl unei studente licenţiate la Spiru Haret.

Ancheta procurorilor a relevat că astfel de practici erau întâlnite încă din 2012 sau chiar mai devreme, existând chiar situaţii când studenţii, viitori licenţiaţi, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi.

Sursa citată arată că studenții beneficiau, din partea prorectorului, chiar de procurarea şi întocmirea lucrărilor de licenţă/ disertaţie, documentele fiind furnizate pe e-mail, cu câteva zile, maxim o săptămână înainte de susţinerea lucrării în faţa comisiei de specialitate din cadrul Universităţii Spiru Haret.

Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultăţii, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licenţă o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză, arată procurorii DIICOT.

În ceea ce priveşte proba scrisă a examenului de licenţă, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaţilor (care procedau la învăţarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicaţi de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind aşezaţi în anumite locuri prestabilite pentru a putea acţiona fără probleme), fie studenţii candidaţi erau direct ajutaţi în timpul examenului scris de către anumiţi supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licenţă.

Într-unul dintre exemplele din referat se arată că un anume student a fost ajutat inclusiv la susţinerea probei scrise a examenului de licenţă, beneficiind chiar de sprijinul unui supraveghetor care i-a furnizat în timpul examenului răspunsurile la întrebări, studentul reuşind să obţină la proba scrisă a examenului de licenţă, nota 9,20.

Obţinerea de către student a unui rezultat favorabil s-a datorat intervenţiei evidente din partea prorectorului USH, care şi-a traficat influenţa pe care o deţinea atât faţă de supraveghetorii de la proba scrisă a licenţei cât asupra cadrului didactic coordonator, pentru ca aceştia să-şi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile specifice, respectiv de a îndeplini acte contrare acestor îndatoriri legale legate de modalitatea de organizare şi desfăşurare a probelor sesiunii de licenţă”, scrie în referatul procurorilor.

Prorectorul Universităţii „Spiru Haret” a fost reţinut de procurorii DIICOT, în dosarul în care s-au făcut 76 de percheziţii, alături de cadrul universitar alte cinci persoane fiind reţinute de oamenii legii, conform oficialilor Direcţiei Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here