LARICS: Ungaria trage preșul de sub picioare României

Foto: INQUAM/Virgil Simionescu

Relațiile româno-maghiare au cunoscut episoade tensionate în ultima perioadă, multe dintre acestea fiind semnalate de LARICS. Reacțiile oficialilor de la Budapesta, atunci când ele s-au manifestat, în loc să detensioneze situațiile, așa cum ar fi firesc să se întâmple în cazul a două țări vecine care au încheiat un parteneriat strategic și, pe deasupra, sunt membre UE și NATO, au alimentat și mai mult disputele. Până la un punct, și această abordare poate fi înțeleasă, mai ales în contextul electoral complicat care se conturează în țara vecină, multe declarații inadecvate fiind lansate pentru consum intern, scrie într-o analiză LARICS Paul Gologan, masterand al Centrului de Studii Europene din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Pe bună dreptate, partea română a preferat să nu răspundă cu aceeași monedă, Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, afirmând deseori că România este interesată să iasă din logica confruntării și să creeze o relație modernă, de încredere și respect reciproc cu Ungaria.

Ministrul român de externe merge în Ungaria

Pe data de 18 februarie, Peter Szijjarto face o vizită la București pentru a pregăti lucrările Comisiei Mixte Economice. Cu acest prilej, are loc o întâlnire cu Ministrul Bogdan Aurescu în cadrul căreia cei doi convin finalizarea negocierilor aflate în desfășurare cu privire la două dosare de interes și care fac obiectul viitoarei întâlniri întreprinse de ministrul român în țara vecină, anume protocolul celei de-a 8-a sesiuni a Comitetului de Specialitate Româno-Ungar de Colaborare în Problemele Minorităţilor Naţionale și înființarea a două puncte de trecere a frontierei la Variaşu Mic – Dombegyhaza și Grăniceri – Elek.

Analizând primul comunicat de presă emis de MAE cu prilejul consultărilor politice, din data de 28 aprilie, avute de ministrul afacerilor externe cu omologul maghiar în Ungaria, reiese că punctul de interes pentru care partea română s-a angajat în discuție și pregătit întâlnirea este dat de modul în care are loc gestionarea problemelor persoanelor aparținând minorităților naționale. La nivel simbolic, luând în calcul că primele mențiuni ale comunicatului vorbesc despre împlinirea a 25 de ani de la semnarea tratatului între România și Ungaria de înțelegere, cooperare și bună-vecinătate, căruia i se adaugă locul ales pentru întâlnire, orașul Jula/Gyula în care trăiește o importantă comunitate de etnici români, și faptul că ministrul Aurescu a fost însoțit de un reprezentant al UDMR, se arată că oficialii de la București au proiectat semnificație(însemnătate) întâlnirii.   

Cel de-al doilea comunicat este dat ca urmare a întrevederii ministrului Aurescu cu reprezentanții minorității române din Ungaria (28 aprilie 2021), întrevedere ce are loc imediat după ce ministrul român a avut consultări politice cu omologul ungar, Peter Szijjártó, la Jula/Gyula, în contextul în care în 2021 se împlinesc 25 de ani de la semnarea Tratatului între România și Ungaria de înțelegere, cooperare și bună-vecinătate din 1996. Semnarea Protocolului de colaborare în domeniul minorităților naționale a evidențiat, în spiritul documentului semnat, mai multe chestiuni de interes care vizează etnicii români din țara vecină.

Ministrul i-a informat pe reprezentanții etnicilor români despre măsurile puse în vedere spre a fi soluționate de autoritățile maghiare și, totodată, le-a indicat acestora cui trebuie să se adreseze pentru ca problemele apărute în exercitarea drepturilor identitare să fie rezolvate(mai întâi Budapestei și apoi Bucureștiului) și limitele în cadrul cărora autoritățile române pot acționa pentru a-i sprijini(dreptul internațional). De fapt, ministrul român de externe, deși poartă un dialog cu reprezentanții etnicilor români din Ungaria, în realitate îi vorbește ministrului maghiar de externe, arătându-i care ar trebui să fie abordarea statului ungar față de etnicii minoritari din România. În același timp, partea română indică, aproape excesiv, cadrul în care discuțiile trebuie să fi purtate pe acest subiect, anume cel bilateral (în perspectiva relansării dialogului bilateral x2agenda bilaterală, relația bilaterală, angajamentele convenite bilateral x2, dialog bilateral x2, reîntoarcerea la abordarea bilaterală, abordare bilaterală consensuală).

Răspunsul Ungariei: o palmă „prietenească” și „strategică”

În aceeași zi în care are loc vizita ministrului român de externe, Parlamentul Ungariei votează(157 pentru/1 împotrivă) o rezoluție de sprijin a Minority SafePack, inițiativă prin care se dorea tocmai mutarea problemei minorităților naționale din cadrul bilateral(stat înrudit-stat de cetățenie) la cel european. Am scris despre Minority SafePack aiciaici și aici.

Deci, ministrul român al afacerilor externe merge în Ungaria pentru a consfinți rezultatele negocierilor purtate, în primul rând, în domeniul minorităților naționale (după aproape 10 ani de la începerea discuțiilor) și statul maghiar îi dă o palmă cu toată greutatea Parlamentului votând o rezuluție de sprijin a unei inițiative care este în totală contradicție cu ceea ce ministrul român declară că a reușit să pună la punct în urma întâlnirii avute cu omologul său. Mai mult decât atât, sprijinul este acordat unei inițiative pentru care chiar statul român a fost principalul adversar, contestând-o în instanțele europene și la nivel politic în instituții, inițiativă lansată chiar de lideri ai UDMR care au luat cuvântul în cadrul unei conferințe de presă ulterioară votului din Parlamentul Ungariei.

Coincidențele se petrec rar în cazuri de aces tip. Este greu de crezut că parlamentarii maghiari au primit ordinea de zi cu punctul votării rezoluției de sprijin a Minority SafePack cu 5 minute înainte de începerea ședinței de plen și că momentul și subiectele abordate în cadrul întâlnirii de la Jula au fost convenite cu o zi înainte de deplasarea oficialilor români. Rămâne deschisă întrebarea cu privire la cunoașterea sau nu a Ambasadei României la Budapesta a plasării subiectului pe ordinea de zi spre a fi votat în momentul vizitei. Dacă acesta era cunoscut, de ce vizita ministrului român de externe nu a fost anulată sau mutată pentru o altă dată?  

Cea de-a doua inițiativă a Budapestei își continuă drumul

Vincze Lorant, una dintre figurile cheie ale proiectului Minority SafePack, a declarat în cadrul conferinței organizate după votul din Parlamentul Ungariei următoarele: “Cu ani în urmă, am decis împreună ca cauza comunităților maghiare din străinătate să fie prezentată și consolidată printr-un cadru european de protecție a minorităților. Minority SafePack, lansat din Transilvania la inițiativa UDMR, a fost un instrument în acest sens. Și acum se pare că, în ciuda respingerii Comisiei Europene, ne-am atins obiectivul, întrucât ne-am pus cazul pe agenda europeană și am reușit să obținem o mulțime de aliați și din societățile majoritare. Astăzi, protecția minorităților nu este doar o problemă maghiară și nu doar o problemă a minorității. Nu vom renunța la luptă, sunt încrezător că vom atinge în sfârșit obiectivul nostru.” 

„Cazul maghiarilor din bazinul carpatic” va fi pus pe agenda europeană, din nou, prin intermediul Inițiativei Politica de Coeziune pentru Egalitatea Regiunilor și Menținerea Culturilor Regionale, despre care am scris pe larg aici, inițiatorii au reușit să colecteze 1.167.571 de semnături, pragurile minime fiind depășite în 11 state. Cele mai multe semnături provin din Ungaria(804.929), România(171.879) și Slovacia(28.331), iar termenul limită pentru colectarea acestora s-a împlinit pe data de 7 mai. Evident, și aceasta urmează a fi supusă procedurilor specifice, ceea ce înseamnă că va avea loc o nouă dezbatere în Parlamentul European și din nou privire oficialilor din statele membre vor fi îndreptate spre România.

Insistențele strategice ale Ungariei

Dincolo de demersurile ce se impun a fi făcute în fața instanțelor europene, și de care România, prin Ministerul Afacerilor Externe, s-a achitat, rămâne la fel de problematică chestiunea percepției care se poate contura cu privire la situația etnicilor maghiari din țara noastră. Și pe acest palier joacă insistent Budapesta: La urma urmei, dacă liderii maghiari din România insistă cu înverșunare ca problema celor pe care îi reprezintă să fie discutată, înseamnă că poate există o problemă, nu?

1 COMENTARIU

  1. Probleme au fost si vor mai fi inca atata timp cat romanii le vor( mai ) permite. Cu asemenea vecini trebuie tratat conform vechiului testament biblic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here