Legea „Mărită-te cu violatorul tău” intră în dezbatere parlamentară în Turcia

Foto: Romina Farías/Unsplash

O lege potrivit căreia bărbații acuzați de sex cu fete sub 18 ani (n.r. viol statutar, în termeni juridici) pot evita pedeapsa dacă se căsătoresc cu victimele lor, este pe cale să intre în dezbatere parlamentară în Turcia, scrie The Independent.

Legea, care a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Mărită-te cu violatorul tău”, a provocat reacții de furie printre susținătorii drepturilor femeilor din Turcia. Criticii spun că legea nu numai că va legitima căsătoria cu minori și violul statutar, dar va pava și drumul spre abuz și exploatare sexuală a copiilor.

Partidul Democrat Popular din Turcia, aflat în opoziție, a cerut guvernului să scape de urgență de această lege. O inițiativă legislativă similară a fost la un pas să intre în vigoare și în 2016, atunci când a stârnit un val de indignare la nivel național și global. Potrivit acelei legi, bărbații ar fi fost scutiți de pedeapsă doar dacă nu ar fi folosit „forța sau amenințarea” în comiterea faptei.

Și Națiunile Unite a reacționat, spunând că noua lege va deschide ușa spre abuzuri ale minorilor și le va lăsa pe victime vulnerabile în fața agresorilor.

Genul acesta de legi au apărut, din păcate, peste tot prin lume. Sunt propuse în numele protejării „onoarei” familiilor.

Potrivit unui raport guvernamental dat publicității de Turcia în 2018, nu mai puțin de 482,908 de fete minore s-au căsătorit în această țară în ultimul deceniu. În plus, în jur de 38% dintre fete și femei au fost agresate fizic sau sexual de partenerii de viață, potrivit ONU.

Iar președintele turc Recep Erdogan a avut, și nu o dată, discursuri antifeministe. În 2014, de exemplu, a spus că egalitatea dintre femei și bărbați este „împotriva naturii”. Iar în 2016, a spus că femeile care nu stau acasă, pun cariera pe primul loc și nu fac copii sunt incomplete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here