Lia Savonea, a șaptea tentativă eșuată de o instala pe Florea la șefia Secției Speciale

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Validarea rezultatelor concursului pentru şefia Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din justiţie, la care Adina Florea s-a situat pe primul loc, s-a amânat, întrucât rezultatul votului din plenul CSM a fost unul de egalitate. Votul va fi reluat într-o şedinţă viitoare, transmite News.ro.

S-a consumat astfel a șaptea tentativă a Liei Savonea de a o instala pe Adina Florea în fruntea Secției Speciale.

În urma votului din plenul CSM, rezultatul a fost unul de egalitate, fiind nouă voturi „pentru”, nouă „împotrivă” şi un vot nul, afirmă surse judiciare.

Astfel, votul va fi reluat într-o şedinţă viitoare.

Plenul CSM a discutat, în şedinţa de marţi, validarea rezultatelor obţinute pentru conducerea Secţiei speciale şi contestaţia depusă de procurorul Bogdan Pîrlog la modalitatea de organizare a concursului. Acesta susţine că a fost ”vătămat” de faptul că nu a putut participa la interviu, fiind în concediu.

Pîrlog a explicat că a fost intervievat în condiţii improprii, în timp ce se afla în Barcelona.

Unii dintre participanţii la şedinţă au susţinut că validarea rezultatelor concursului ar trebui amânată, dată fiind vicierea procedurii, în timp ce alţii au susţinut că trebuie demonstrată ”vătămarea” suferită de către procuror, iar rezultatele ar trebui validate.

Proiectul de pe ordinea de zi a generat o amplă dezbatere în plenul CSM despre Secţia specială, competenţele acesteia şi modalitatea de organizare şi funcţionare.

Plenul CSM a avut de mai multe ori pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru şefia Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, la care Adina Florea s-a situat pe primul loc.

De şase ori deja şedinţa s-a amânat din lipsă de cvorum, ultima dată în 8 octombrie.

Atunci, preşedintele CSM, Lia Savonea, a reclamat ”criza fără precedent din interiorul Consiliului”, generată de atitudinea unor membri.

„Avem cinci şedinţe amânate, pentru acelaşi motiv, lipsa cvorumului legal în vederea desfăşurării şedinţelor de plen. De fiecare dată, lipseşte un număr de membri, aşa încât cvorumul de 15 membri cât este legal să nu se poată întruni. Astăzi au lipsit trei procurori, fără nicio justificare. Aşa cum am văzut în comunicarea publică, invocă o pretinsă şedinţă care ar fi fost convocată la Parchetul General încă de săptămâna trecută, am verificat evidenţele Consiliului şi ceea ce se afirmă nu se regăseşte în realitate, respectiv în evidenţele noastre nu figurează înregistat în ziua de 3 octombrie nicio solicitare din partea Parchetului General şi nicio invitare. De altfel, în calitatea mea de preşedinte ar trebui să fiu încunoştinţată, fie de procurori, fie de procurorul general al României vizavi de această situaţie cu atât mai mult, cu cât şedinţa de plen fusese convocată încă din data de 2 octombrie într-o şedinţă informală”, a spus, în 8 octombrie, Lia Savonea.

Foto: INQUAM/Octav Ganea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here