Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), capturat în Yemen

Sursa: Twitter

Liderul organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), Khalid Batarfi, a fost arestat, în octombrie 2020, în Yemen, dezvăluie ONU într-un raport făcut public, relatează AFP, preluată de News.ro.

Potrivit acestui raport, adresat joi Consiliului de Securitate al ONU, Khalid Batarfi, alias Abu Miqdad el-Kindi, care a jurat credinţă AQPA în urmă cu un an, ”a fost arestat în octombrie, în cursul unei operaţiuni la Gheïda, în provincia Mahra, în care a fost ucis comandantul adjunct Saad Atef el-Aoulaqi”.

În raport nu se precizează de către cine a fost prins Batarfi şi nici care este soarta lui de atunci.

Aceasta este prima confirmare oficială a acestei arestări, evocată în mai multe rânduri în ultima perioadă, dar care nu a putut fi verificată.

”În afară de pierderi ocazionale din comandamentul său, AQPA este afectată de o eroziune a rândurilor ale, din cauza unor disensiuni şi dezertări, din cauza unui fostlocotenent al lui Batarfi” se mai arată în raport.

În document se avertizează cu privire la o ameninţare constantă care cpntinuă să facă din AQPA o grupare bine implantată în Yemen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here