Lista câştigătorilor TIFF

Ca peştele pe lună/ Like a Fish on the Moon al regizoarei iraniene Dornaz Hajiha este mare câştigător al Galei de premiere TIFF.22, desfăşurată, sâmbătă seară, la Cluj – Napoca. Alături de Carolina Markowicz (Premiul pentru Cea mai bună regie) şi regizoarea Tia Kouvo (Premiul Special al Juriului), Hajiha marchează o premieră în istoria festivalului, fiind pentru prima dată când cele mai importante premii sunt câştigate doar de femei, transmite News.ro.

„Cred că indiferent dacă eşti un copil de cinci ani sau un om matur, de cincizeci, presiunea de a face lucruri pe care nu ţi le doreşti e terifiantă. Mă bucur că juriul a înţeles mesajul acestui film”, a spus Dornaz Hajiha, la înmânarea Trofeului Transilvania, în valoare de 10.000 de Euro.

Primul film iranian care câştigă competiţia oficială TIFF a impresionat juriul prin originalitatea ideii de la care pleacă acţiunea şi inteligenţa cu care abordează teme sensibile legate de rolul de părinte. Prestaţia artiştilor din distribuţie a fost şi ea remarcată de juraţi, Sepidar Tari, protagonista principală din Ca peştele pe lună fiind recompensată cu Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare. Ea împarte premiul cu Nacho Quesada, care interpretează rolul principal în filmul argentinian Barbarii/ The Barbarians.

”Parte dintr-o generaţie de cineaste puternice şi autentice, Carolina Markowicz îşi confirmă ascensiunea în cariera de scenaristă şi regizoare cu un nou premiu – Premiul pentru Cea mai Bună Regie, acordat de juriul TIFF.22 pentru Mangal/Charcoal. Premiul de 3.500 Euro a fost oferit compania Fortech. Dinamica relaţiilor şi umorul sec din filmul său de debut i-a adus finlandezei Tia Kouvo Premiul Special al Juriului pentru În Familie/Family Time şi 1.500 de Euro oferit de Cemacon”, potrivit unui comunicat.

În competiţia Zilele Filmului Românesc, Andrei Tănase obţine Premiul pentru Debut cu Tigru/ Day of the Tiger, oferit de Banca Transilvania. Între Revoluţii/ Between Revolutions a fost desemnat Cel mai Bun Lungmetraj, filmul lui Vlad Petri fiind remarcat de juriu pentru emoţia puternică pe care o stârneşte în spectatori. Regizorul va primi premiul în valoare de 1500 de Euro, oferit de DACIN SARA, şi servicii de laborator analog în valoare de 10,000 Euro, oferite de CINELAB România.

 

Aflată la a doua ediţie, competiţia What’s Up, Doc este câştigată de Anhell69 un documentar semnat de Theo Montoya, povestea unei generaţii ce trebuie să se confrunte cu violenţa din oraşul Medelin. Premiul în valoare de 2000 Euro este oferit de TenarisSilcotub

Cei 2.000 de spectatori prezenţi i-au aplaudat minute în şir pe cei trei invitaţi speciali ai galei. Regizorul american Oliver Stone şi actorul australian Geoffrey Rush au primit Premiul pentru Întreaga Carieră, iar actorul român Horaţiu Mălăele a fost recompensat pentru cariera sa în film şi teatru cu Premiul de Excelenţă.

„Toate premiile pe care le-am primit până acum, şi au fost multe importante, sunt eclipsate de faptul că sunt aici în Cluj-Napoca, într-un teatru care-mi aduce aminte de începuturile carierei mele. Peste tot unde am umblat în Cluj şi împrejurimi am fost primit cu aceeaşi dragoste şi asta nu poate decât să mă facă să mă simt onorat”, a spus Geoffrey Rush într-un discurs pe care l-a rostit pe jumătate în limba română.

Publicul a avut verdictul final pentru două premii speciale. Carbon, în regia lui Ion Borş şi Libertate, proiecţia specială a celui mai recent film semnat de Tudor Giurgiu, au avut proiecţii sold out şi au primit Premiul publicului, respectiv Premiul Publicului pentru Cel Mai Popular Film Romanesc (Vodafone Hearts’ Award).

LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 euro – Ca peştele pe lună / Like A Fish On The Moon, regia Dornaz Hajiha

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 euro, oferit de Fortech – Mangal / Charcoal, regia Carolina Markowicz

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 euro, oferit de Cemacon – În familie / Family Time, regia Tia Kouvo

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim – Nacho Quesada, pentru rolul din Barbarii şi Sepidar Tari, pentru rolul din Ca Peştele Pe Lună

Premiul secţiunii “What’s up, Doc?”, in valoare de 2000 Euro, oferit de Tenaris Silcotub – Anhell69, regizat de Theo Montoya

Menţiunea specială a juriului “What’s Up, Doc?” – 100 de Anotimpuri/ 100 Seasons în regia lui Giovanni Bucchieri

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 1500 de Euro, oferit de DACIN SARA şi servicii de laborator analog (procesare negativ color 16 mm si 35 mm, pregătire negativ , curăţare cu perclorethilene , telecine dailies HD Flat , scanare 2 K  sau 4 K, upload Mediashutle platforma) în valoare de 10,000 Euro, oferit de CINELAB România – Între Revoluţii / Between Revolutions, în regia lui Vlad Petri

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania – Tigru / Day of the Tiger, regizat de ANDREI TĂNASE

Menţiunea Specială Zilele Filmului Românesc Pentru Secţiunea Lungmetraj –

Vulturii Din Ţaga/ Eagles From Ţaga, în regia lui Iulian Manuel Ghervas şi a Adinei Popescu

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro in servicii constând în echipament, cameră electrică şi grip oferite de CutareFilm  –  Exerciţiu de Concediu/ Our Summer Break, regizat de Lara Ionescu

Menţiuni speciale ale Juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj – Berliner Kindl, regizat de Lucia Chicoş şi Toate Neamurile/ Whole Family, regizat de Alexandra Diaconu

Premiul Publicului, in valoare de 2.000 euro, oferit de MasterCard – Carbon, în regia lui Ion Borş

Premiul  pentru Cel mai Popular Film românesc din festival (Vodafone Hearts’ Award), în valoare de 2500 de euro, oferit de Vodafone – Libertate/ Freedom, în regia lui Tudor Giurgiu

Premiul de Excelenţă actorului Horaţiu Mălăele

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui film din secţiunea Zilele Filmului Românesc – Între Revoluţii / Between Revolutions regizat de Vlad Petri

 

Premiul pentru Întreaga Activitate Geoffrey Rush

Premiul pentru Întreaga Activitate Oliver Stone

***

Premii în cadrul programelor TIFF

Transilvania Pitch Stop

  • Marele Premiu oferit de Chainsaw Europe –  servicii de post-productie in valoare de 25.000 Euro – Pyrrhic (Romania), regizat de Cosmin Nicolae şi produs de Velvet Moraru (Icon Production)
  • Premiul UPFAR-ARGOA –  in valoare de 3.000 Euro – Second Line (Ukraine), regizat şi produs de Olga Stuga.
  • Premiul de dezvoltare TPS oferit de Avanpost in valoare de de 5.000 Euro – The Life We Never Had (Bulgaria), regizat de Martin Markov, produs de Victoria Mitreva, Vanya Rainova (Portokal)
  • Premiul CNC Moldova in valoare de 1.500 Euro – Little Death (Grecia), regizat de Efthimis Kosemund-Sanidis, produs de Yorgos Tsourgiannis (Horsefly Films), Anamaria Antoci (Tangaj Production)
  • Premiul VILLA KULT Development in valoare de 500 Euro (dedicat cheltuielilor de dezvoltare si research pentru un proiect din Romania/Moldova) – The Circle (Republic of Moldova), regizat de Valeriu Andriuţă, produs de Iulia Andriuţă (Amprenta Films), Carmen Rizac (Avanpost Media)
  • Premiul CoCo oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market – rezidenţă de 5 zile pentru un proiect din România/Moldova – Pyrrhic, în regia lui Cosmin Nicolae, Producer by Velvet Moraru (Icon Production)

Drama Room

  • Premiul pentru cel mai bun proiect de serial – Acord de dezvoltare semnat cu PRO TV – The Kids Are Alright, scriitor  Serghei Chiviriga

Competiţia Locală

  • Premiul Competiţiei Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, şi servicii de producţie în valoare de 15.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film –
  • Menţiune specială a juriului, constând în servicii de post-producţie în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film

Alte premii

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, Institutul Francez, RFI România – Noémie dit oui în regia lui Geneviève Albert

Bursa Alex. Leo Şerban, în valoare de 2500 de euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim – Revizia de Film: Mihai Păun, Denisa Onisie, Adrian Comănescu, Victor Mihăilescu, Mirel Hagiu.

Menţiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Şerban, în valoare de 500 de euro, oferită de AFFT –  Rara Avis, scenariul şi regia Octav Chelaru

Menţiunea specială din cadrul Bursei Alex. Leo Şerban, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab  by Theo Nissim unui tânăr actor român care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2022  – Sergiu Smerea pentru rolul din Balaur.

VIDEO | Al Pacino – tată pentru a patra oară, la 83 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here