Lupte infernale la Avdiivka. Ucraina trimite întăriri: Suntem nevoiţi să luptăm la 360 de grade împotriva unor noi brigăzi ruse

Sursa: X

Ucraina a declarat joi că îşi retrage trupele din unele zone ale oraşului Avdiivka, situat în estul ţării, pentru a ocupa poziţii mai bune după luni de lupte grele, iar luptători de rezervă cu experienţă de luptă dintr-o brigadă de atac s-au alăturat luptei, relatează Reuters şi AFP, citate de News.ro.

Trupele ucrainene au fost „redistribuite de urgenţă” pentru a întări garnizoana de la Avdiïvka, epicentrul luptelor şi bombardamentelor care au transformat acest oraş din estul Ucrainei într-un „infern” sub asaltul rusesc.

Situaţia se deteriorează de la o zi la alta, în special la Avdiivka, oraşul din Donbas devastat de lupte, unde poziţiile apărătorilor ucraineni sunt din ce în ce mai precare în faţa forţelor ruse care au lansat o ofensivă în octombrie pentru a finaliza încercuirea oraşului.

„A treia brigadă de asalt confirmă că a fost redistribuita de urgenţă ca întărire”, a precizat joi unitatea pe contul de Telegram într-un mesaj intitulat „infernul din Avdiivka”.

Brigada susţine că desfăşoară contraatacuri în districtele cucerite de ruşi, estimând forţele adverse din zona sa la „aproximativ şapte brigăzi”, adică câteva mii de persoane, cu întăriri care continuă să sosească.

„Suntem nevoiţi să luptăm la 360 de grade împotriva unor noi brigăzi”, a declarat comandantul unităţii, Andrii Bileţki.

Potrivit canalului Telegram DeepState, apropiat de armata ucraineană şi urmărit de peste 600.000 de persoane, forţele ruseşti au avansat miercuri la nord şi la sud de Avdiivka în încercarea lor de a tăia oraşul în două, situaţia „continuând să se deterioreze din cauza tirurilor neîncetate”.

Rusia încearcă să încercuiască şi să captureze Avdiivka la aproape doi ani de la invazia sa la scară largă în Ucraina, iar poziţia Kievului în oraş pare din ce în ce mai şubredă, liniile sale de aprovizionare fiind ameninţate.

Capturarea Avdiivka este esenţială pentru obiectivul Rusiei de a-şi asigura controlul deplin asupra celor două provincii care alcătuiesc regiunea industrială Donbas şi i-ar putea oferi preşedintelui Vladimir Putin o victorie pe câmpul de luptă pe care să o prezinte alegătorilor chiar înainte de a fi reales, luna viitoare.

„În Avdiivka se desfăşoară manevre în unele locuri pentru a retrage unităţile noastre pe poziţii mai avantajoase, în unele locuri pentru a-i forţa (pe ruşi) să iasă din poziţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Dmitro Lîhovi, la televiziune. „Prin urmare, anunţul cheie în ceea ce priveşte toate acestea este că aprovizionarea la Avdiivka şi evacuările de acolo sunt dificile”, a subliniat oficialul armatei.

El a declarat că armata a activat o „arteră logistică de rezervă” care a fost pregătită în prealabil.

Astfel, una dintre cele mai importante unităţi de luptă din Ucraina, Brigada a treia de asalt, a fost trimisă de urgenţă la Avdiivka pentru a întări trupele Kievului de acolo.

Brigada, care cuprinde infanterie de asalt, a declarat că situaţia din Avdiivka este „infernală”, „ameninţătoare şi instabilă”, dar asigură că a efectuat un raid împotriva forţelor ruseşti în anumite părţi ale oraşului şi a provocat pierderi grele.

Brigada a luat parte la contraofensiva din estul Ucrainei vara trecută şi a luptat în bătălia de la Bahmut, un alt oraş din estul Ucrainei care a rezistat timp de mai multe luni înainte de a fi capturat în mai anul trecut.

„Situaţia în momentul în care a fost adusă brigada era extrem de critică”, transmite aceasta.

Comandantul adjunct al unităţii, Maksîm Jorin, a declarat că luptele sunt mult mai aprige decât în bătălia de la Bahmut şi că forţele Kievului sunt depăşite numeric şi ca armament în Avdiivka.

Forţele ruseşti încearcă să avanseze asupra oraşului încă din octombrie şi l-au înconjurat pe trei laturi, lăsând rute de aprovizionare limitate pentru trupele ucrainene aflate acolo.

Lîhovi a declarat că Rusia a concentrat în jur de 50.000 de soldaţi pe frontul din Avdiivka, iar luptele din oraş au implicat grupuri tactice ruseşti de asalt care erau mici, dar care au crescut în mărime. „Grupuri blindate sub formă de tancuri şi alte vehicule blindate li se alătură”, a detaliat el.

Efortul de război al Ucrainei se confruntă cu mari provocări şi cu incertitudinea privind viitorul asistenţei militare americane.

Trupele obosite, dintre care unele luptă de aproape doi ani şi sunt desfăşurate de-a lungul unui front întins pe 1.000 km, se confruntă cu o lipsă critică de muniţie de artilerie.

Preşedintele Volodimir Zelenski l-a înlocuit săptămâna trecută pe popularul şef al armatei, generalul Valeri Zalujni, şi urmează să vină săptămâna aceasta în Franţa şi Germania, unde este posibil să caute sprijin pentru o nouă asistenţă militară urgentă.

Avdiivka, unde au rămas mai puţin de 1.000 de locuitori dintr-o populaţie de 32.000 de locuitori de dinainte de război, se află la nord de bastionul Doneţk, aflat sub control rusesc, asupra căruia Ucraina a pierdut controlul în 2014, atunci când separatiştii pro-Moscova au început o revoltă.

Oraşul are o vastă uzină de cocsificare care a încetat să mai funcţioneze în timpul războiului.

Ambele părţi consideră că Avdiivka este esenţială pentru ca Rusia să obţină controlul deplin al provinciilor Doneţk şi Luhansk şi ca poartă de acces către oraşul Doneţk, ale cărui zone rezidenţiale au fost bombardate de Ucraina, uneori din Avdiivka, spun oficialii ruşi.

Războiul în imagini – Ziua 722

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here