MAE: Cei șapte români răniţi în accidentul din Padova au fost transportaţi la spitalele din apropiere

În urma accidentului care a avut loc luni în zona oraşului Padova şapte cetăţeni români au fost răniţi, fără a le fi pusă viaţa în pericol, şi au fost transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, a informat luni Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE a precizat, într-un răspuns transmis AGERPRES, că Ambasada României în Republica Italiană şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la un accident rutier care a avut loc luni în Italia, pe autostrada A13, în dreptul oraşului Padova, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 56 de cetăţeni români, cu destinaţia România.

În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiului consular au întreprins demersuri pe lângă autorităţile italiene, în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia, identitatea, starea de sănătate a victimelor, precum şi la circumstanţele producerii accidentului rutier.

Totodată, un reprezentant al Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la Padova şi se află în contact cu autorităţile competente (Poliţie, spitale etc.), în vederea obţinerii unor detalii suplimentare despre accident şi pentru a acorda asistenţa consulară specifică în astfel de situaţii.

„Potrivit informaţiilor preliminare, obţinute de reprezentanţii oficiului consular, MAE informează că şapte cetăţeni români (trei minori şi patru adulţi) sunt răniţi, fără a le fi pusă viaţa în pericol, şi au fost transportaţi de urgenţă la unităţi spitaliceşti din apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate”, arată MAE.

Ancheta autorităţilor italiene competente cu privire la circumstanţele producerii acestui incident este în desfăşurare.

De asemenea, MAE precizează că, din informaţiile disponibile la nivelul oficiului consular, firma de transport proprietară a autocarului implicat în accident va asigura preluarea celorlalţi pasageri şi transportul acestora în România.

Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, conform competenţelor legale.

MAE aminteşte că românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Trieste: +39 340 8821688.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here