MAE: Delegațiile Rusiei și Belarusului nu vor fi primite la sesiunea Adunării Parlamentare a OSCE

”Autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiei Federaţiei Ruse la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, desfăşurată în România în perioada 29 iunie – 3 iulie. Măsura va fi aplicată tuturor membrilor delegaţiei, parlamentari şi staff tehnic”, a anunţat, sâmbătă, Radu Filip, purtător de cuvânt al MAE, preluat de News.ro.

Potrivit sursei citate, aceeaşi măsură va viza şi delegaţia Republicii Belarus.

„Decizia părţii române se bazează pe poziţia cunoscută şi consecventă a României în raport cu Federaţia Rusă, în contextul războiului de agresiune în curs împotriva Ucrainei. De asemenea, o parte din membrii delegaţiei ruse la Adunarea Parlamentară a OSCE sunt vizaţi de măsuri restrictive la nivelul Uniunii Europene. Decizia vizează şi Belarus, susţinător al războiului declanşat de Federaţia Rusă”, a transmis Radu Filip.

Scholz: Propunerea de pace a lui Putin „nu a fost gândită în mod serios”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here