<< Este posibil ca relațiile constructive cu Rusia să nu apară decât la o epocă post-Putin. Dar acest lucru nu modifică în niciun fel interesul Occidentului de a vedea că relațiile nu scad sub un anumit nivel între timp >>, scrie Richard Haass, pentru Project Syndicate.
<< Pe fondul a peste două luni de concentrare intensă a mass-media asupra războiului din Ucraina, un eveniment a fost în mare măsură trecut cu vederea. La sfârșitul lunii aprilie, Statele Unite și Rusia au efectuat un schimb de prizonieri. Rusia a eliberat un american (un fost pușcaș marin) pe care îl reținuse în urmă cu aproximativ trei ani, în timp ce SUA au eliberat un pilot rus întemnițat cu peste un deceniu în urmă, sub acuzația de contrabandă de droguri.
Ceea ce face schimbul demn de remarcat este faptul că a avut loc într-un moment în care invazia brutală a Ucrainei de către Rusia a adus relațiile cu SUA la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece. SUA au ales să evite implicarea militară directă în război, dar fac foarte multe pentru a-i afecta traiectoria, inclusiv oferind Ucrainei cantități mari de arme, informații și instruire din ce în ce mai avansate, astfel încât să poată rezista cu succes și, posibil, să învingă forțele rusești. De asemenea, SUA au luat măsuri pentru a consolida NATO și a impune sancțiuni economice severe Rusiei.
Războiul este posibil să se prelungească pentru ceva timp. Deși interesul fundamental al Ucrainei este să pună capăt războiului și să împiedice mai multe decese și distrugeri, dorința de pace a președintelui Volodimir Zelenski este condiționată. El încearcă să recâștige teritoriul pe care Rusia îl ocupă și să se asigure că suveranitatea țării este respectată, astfel încât, printre altele, Ucraina să poată adera la Uniunea Europeană. De asemenea, el dorește ca cei responsabili pentru crime de război să fie trași la răspundere.
La rândul său, președintele rus, Vladimir Putin, trebuie să obțină un rezultat care să justifice invazia sa costisitoare, ca să nu pară slab și să fie provocat la el acasă. Există puține șanse ca o pace să poată fi negociată încât să reducă dezacordul dintre aceste două poziții aparent de neîmpăcat. Este mult mai probabil ca acest conflict să continue nu doar luni de zile, ci și în anii următori. Aceasta va fi situația relațiilor americane și occidentale cu Rusia.
O posibilitate pentru Occident ar fi să lege întreaga relație cu Rusia de acțiunile Rusiei în Ucraina. Totuși, aceasta ar fi o greșeală, deoarece Rusia poate afecta alte interese occidentale, cum ar fi limitarea capacităților nucleare și de rachete ale Iranului și Coreei de Nord și succesul eforturilor globale de a limita emisiile care provoacă schimbările climatice.
Vestea bună este că, așa cum demonstrează schimbul de prizonieri, diferențele profunde cu privire la Ucraina nu trebuie să împiedice desfășurarea de afaceri reciproc utile dacă ambele părți sunt dispuse să se separe. Dar protejarea posibilității de cooperare selectivă va necesita o diplomație sofisticată și disciplinată.
Pentru început, SUA și partenerii săi vor trebui să prioritizeze și chiar să-și limiteze obiectivele în Ucraina. Acest lucru înseamnă renunțarea la discuțiile despre schimbarea regimului la Moscova. Trebuie să avem de-a face cu Rusia pe care o avem, nu cu cea pe care am prefera-o. Poziția lui Putin poate ajunge să fie contestată din interior (sau poate ceda provocărilor de sănătate raportate), dar Occidentul nu este în măsură să organizeze înlăturarea lui, cu atât mai puțin să se asigure că cineva mai bun îl înlocuiește.
De asemenea, guvernele occidentale ar fi înțelepte să amâne discuțiile despre tribunale pentru crime de război ale înalților oficiali ruși și să nu se laude că ajută Ucraina să vizeze generalii și navele rusești de rang înalt. Războiul și investigațiile sunt în desfășurare, iar rușii trebuie să vadă un anumit beneficiu în acționarea responsabilă. Același lucru este valabil și pentru reconstruire.
În mod similar, deși Rusia va fi probabil mai rău din punct de vedere economic și militar ca urmare a inițierii acestui război la alegere, guvernul SUA ar trebui să precizeze că, spre deosebire de comentariile secretarului de apărare, Lloyd Austin, scopul Americii este să nu folosească războiul pentru a șubrezi Rusia. Dimpotrivă, SUA ar trebui să sublinieze că doresc ca războiul să se încheie cât mai curând posibil, în condiții care reflectă statutul suveran și independent al Ucrainei.
În ceea ce privește războiul din Ucraina, Occidentul ar trebui să continue să ofere sprijin Ucrainei și să prevină escaladarea evitând lupta directă. Totuși, Kremlinul ar trebui făcut să înțeleagă că această reținere se bazează pe faptul că nu extinde războiul la o țară NATO sau nu introduce arme de distrugere în masă, moment în care astfel de limite occidentale autoimpuse ar dispărea.
De asemenea, Occidentul ar trebui să analizeze cu atenție obiectivele sale de război și cum să le urmărească. Scopul ar trebui să fie ca Ucraina să-și controleze întreg teritoriul, dar acest lucru nu justifică neapărat încercarea de a elibera Crimeea sau chiar toată regiunea de est Donbas prin forță militară. Unele dintre aceste obiective ar putea fi mai bine găsite prin diplomație și reducerea selectivă a sancțiunilor. Dar, până când comportamentul Rusiei nu se va schimba, sancțiunile nu ar trebui doar să rămână în vigoare, ci să fie extinse pentru a acoperi importurile de energie care finanțează efortul de război al Rusiei.
Diplomația este un instrument de securitate națională care trebuie folosit, nu o favoare care trebuie acordată și ar trebui să fie urmărită în continuare împreună cu Rusia. Întâlnirile private între înalți oficiali civili și militari din țările occidentale și Rusia ar trebui să se reia, pentru a reduce riscul unei erori de calcul care ar putea duce la confruntare sau la ceva mai rău, și pentru a explora oportunități de cooperare limitată.
Este posibil ca relațiile constructive cu Rusia să nu apară decât la o epocă post-Putin. Dar acest lucru nu modifică în niciun fel interesul Occidentului de a vedea că relațiile nu scad sub un anumit nivel între timp. >>
Ce ar trebui să facă Macron acum, pe plan extern? – analiza lui Pascal Boniface
