Mai multe arestări în Hong Kong, în timpul comemorării din Tiananmen

Poliţia din Hong Kong a arestat cel puţin şase protestatari pro-democraţie care s-au adunat pentru a marca 34 de ani de la evenimentele din Piaţa Tiananmen, inclusiv o personalitate din mişcare hongkongheză, scrie News.ro.

Poliţia din Hong Kong a arestat-o ​​duminică pe lidera pro-democraţiei din Hong Kong, Alexandra Wong, şi alte cinci persoane, la aniversarea a 34 de ani de la evenimentele din Piaţa Tiananmen.

Alexandra Wong, mai cunoscută sub numele de „Bunica Wong”, purta un buchet de flori în timp ce a fost arestată în districtul central Causeway Bay, unde priveghiurile la lumina lumânărilor au avut loc de mult în memoria victimelor din Tiananmen.

Poliţia a înconjurat-o mai întâi. Înainte de a fi urcată într-o dubă de poliţie, Alexandra Wong şi-a fluturat buchetul de flori în aer şi a urmat poliţia fără să reziste. Cel puţin alte cinci persoane au fost arestate duminică în Causeway Bay.

O femeie a fost arestată după ce a strigat „Ridicaţi lumânări! Plângeţi pe 4/6!”, cu referire la 4 iunie 1989, data reprimării sângeroase din Tiananmen la Beijing.

Un tânăr îmbrăcat în negru purta, la momentul arestării, cartea intitulată „35 mai”, un alt mod de a desemna evenimentele de la Tiananmen care au avut loc la patru zile după 31 mai.

Hong Kong, retrocedat Chinei de Regatul Unit în 1997, a fost multă vreme singurul oraş chinez care comemora victimele din Tiananmen. A fost, de asemenea, un indicator cheie al libertăţilor şi pluralismului politic conferite de statutul său de teritoriu semiautonom. Din 1990, zeci de mii de oameni s-au adunat în fiecare an în Parcul Victoria din Hong Kong pentru un priveghi la lumina lumânărilor în memoria victimelor Tiananmen din Beijing. Dar în 2020, Beijingul a impus o lege privind securitatea naţională în fosta colonie britanică pentru a arunca orice disidenţă după protestele masive pro-democraţie din 2019.

De atunci, autorităţile din Hong Kong au interzis priveghiurile care nu au fost niciodată autorizate în China continentală. Pe măsură ce se apropie data aniversară, autorităţile refuză în mod repetat să confirme dacă comemorările publice sunt ilegale. Şeful executivului din Hong Kong, John Lee, a avertizat doar că fiecare locuitor din Hong Kong ar trebui să respecte legea şi să fie „pregătit să facă faţă consecinţelor” dacă o încalcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here