Maia Sandu, de Ziua Independenţei Ucrainei: Suntem etern recunoscători pentru forţa cu care Ucraina protejează pacea

Sursa: captură video

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu şi-a exprimat recunoştinţa, în mesajul transmis de Ziua Independenţei Ucrainei, pentru forţa cu care Ucraina protejează pacea şi securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertăţii pentru milioane de europeni, exrprimându-şi speranţa ca pacea să revină cât mai curând în casele ucrainenilor, transmite News.ro.

„Astăzi Ucraina îşi sărbătoreşte cu demnitate Ziua Independenţei. Independenţa este atunci când cetăţenii îşi pot decide singuri viitorul, când au libertatea de a-şi construi propria ţară aşa cum o văd ei. Ucrainenii, prin curajul şi determinarea lor nemărginită, ne reamintesc acest adevăr în fiecare zi”, a spus Maia Sandu.

Ea a menţionat că Republica Moldova priveşte cu adânc respect spre Ucraina, nu doar ca vecin, ci ca un simbol al rezistenţei şi speranţei.

„Suntem etern recunoscători pentru forţa cu care Ucraina protejează pacea şi securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertăţii pentru milioane de europeni. În această zi, speranţa mea este ca pacea să revină cât mai curând în casele ucrainenilor, iar Ziua Independenţei Ucrainei să nu mai fie niciodată umbrită de război şi de suferinţă. Slava Ukraini!”, a conchis preledintele Republicii Moldova.

Ciolacu, de Ziua Independenţei Ucrainei: Întreaga susţinere pentru recâştigarea păcii şi libertăţii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here