Malta: Un plan ce le-ar permite tinerilor de 16 ani să devină primari stârneşte ironii

Un plan al guvernului Maltei prin care posturile de primar ar putea fi ocupate şi de tineri de 16 ani pare să fi atras mai mult ironii şi mai puţin sprijin pe insula mediteraneană, relatează joi agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Proiectul în acest sens a fost anunţat miercuri de ministrul pentru administraţia locală, Owen Bonnici.

În prezent legislaţia electorală malteză le permite tinerilor de la 16 ani în sus să fie aleşi în consiliile locale, dar pentru a deveni primari trebuie să aibă cel puţin 18 ani.

Malta, care are cea mai mică populaţie din ţările Uniunii Europene, va fi prima care le va permite membrilor de consilii locale cu vârsta de 16 şi 17 ani să devină primari şi viceprimari, a declarat Bonnici presei.

„Acest lucru reflectă încrederea noastră în tineret”, a subliniat el, menţionând că în final alegătorii vor decide cine să le conducă oraşul sau satul.

Malta are 68 de consilii locale, cel mai mare reprezentând circa 30.000 de oameni. Acestea au responsabilităţi mai ales în ce priveşte salubrizarea şi colectarea deşeurilor şi un rol limitat în menţinerea ordinii publice, planificare urbană şi întreţinerea drumurilor.

Un sondaj online lansat de Times of Malta imediat după anunţ a indicat că 97% dintre respondenţi sunt împotriva acestui plan, larg ironizat pe Facebook şi în comentariile pe forumurile ziarelor.

„Aşadar, un primar de 16 ani va putea oficia o căsătorie, dar va avea nevoie de acordul părinţilor pentru a se căsători la această vârstă”, a scris un comentator.

Legislaţia malteză prevede că o persoană se poate căsători înainte de 18 ani doar cu consimţământul părinţilor sau cu avizul unui tribunal.

„Şedinţa consiliului a fost amânată pentru că primarul a trebuit să-şi aştepte mama să-l aducă la serviciu”, a scris un alt comentator, o referire la faptul că în Malta permisul de şofer se obţine doar de la 18 ani.

Bonnici a argumentat că el personal a intrat în viaţa politică la 20 de ani, lucru ce a părut neobişnuit la acea vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here