Marea Britanie îndeamnă la dublarea sprijinului pentru Ucraina

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, urmează să lanseze un apel miercuri la „dublarea sprijinului” pentru Ucraina şi la pregătirea pentru un război „pe termen lung” după invazia rusă, notează AFP, citată de Agerpres.ro.

„Geopolitica s-a întors”, urmează să afirme ministrul britanic în cursul unui discurs, miercuri, la Mansion House, reşedinţa oficială a Lordului-Primar al City of London.

„Să fim sinceri, arhitectura imaginată pentru a garanta pacea şi prosperitatea este un eşec cu Ucraina”, trebuie să spună ea. „Avem nevoie de o nouă abordare”.

„Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung şi să ne dublăm sprijinul pentru Ucraina”, potrivit şefei diplomaţiei britanice. „Arme grele, tancuri, avioane – să săpăm în stocurile noastre, să creştem producţia, trebuie să facem toate astea”.

„Nu putem fi complezenţi – soarta Ucrainei atârnă în balanţă. Şi să fim clari: dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin câştigă, va fi şi mai multă mizerie în Europa şi consecinţe teribile în toată lumea”, urmează să avertizeze ministrul britanic de externe.

Liz Truss urmează, de asemenea, să ceară sancţiuni mai dure împotriva Rusiei.

„Trebuie să mergem mai departe. Putin nu trebuie să găsească nicăieri de unde să-şi finanţeze războiul teribil. Aceasta înseamnă oprirea importurilor de petrol şi gaze odată pentru totdeauna”, potrivit ministrului britanic.

Londra susţine că a sancţionat de la începutul războiului din Ucraina peste 1.400 de persoane şi companii legate de regimul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a extins săptămâna trecută lista sancţiunilor comerciale care vizează Rusia, interzicând importul de argint, produse din lemn şi chiar caviarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here