Membrii echipajului unui iaht, acuzați de incendierea cu focuri de artificii a unei păduri de pini pe insula greacă Hydra, vor fi judecaţi începând de miercuri

Sursa: The Independent

Cei 13 membri ai echipajului unui iatht de la bordul căruia s-au tras focuri de artificii care au declanşat un incendiu pe insula turistică Hydra, în Grecia, urmează să compară în faţa justiţiei miercuri, potrivit postului grec de televiziune ERT, relatează AFP.

Marinarii au fost audiaţi duminică de către procuroarea Pireului, în sudul Atenei, care a decis să înceapă o anchetă judiciară împotriva acestora, potrivit ERT, informează News.ro.

La audieri, cei 13 membri ai echipajului au negat acuzaţiile, potrivit aceleiaşi surse.

Cei 17 pasageri de la bordul iahtului – originari din Kazahstan – nu sunt urmăriţi în justiţie.

Sâmbătă, pompierii de pe insulă au publicat pe Facebook o forografie cu o pădure de pini în flăcări şi cu explicaţia foto: ”Incendiul provocat de tiruri de focuri de artificii de la un vapor arde singura pădure de pini de pe insulă într-un loc în care accesul este dificil şi fără drum”.

Căpitanul unei nave vecine care a fost martor la tirul de focuri de artificii a fost audiat de către procuroare, potrivit ERT.

Postarea pompierilor a provocat furie pe reţele de socializare şi pe Insula Hydra.

Primarul Giorgos Koukoudakis s-a declarat sâmbătă ”indignat”, la ERT, şi a precizat că ”municipalitatea se constituie parte civilă împotriva celor responsabili de incendiu încă de la sfârşitul anchetei preliminare”.

Incendiul a fost pus sub control rapid sâmbătă, însă, potrivit Protecţiei Civile, au ars 30 de hectare din pădurea de pini – singura protejată pe insulă.

Grecia şi-a înăsprit recent pedepsele cu privire la incendii criminale.

Autorii incendiilor provocate pt de-acum să fie condamnaţi la până la 20 de ani de închisoare şi la o amendă de până la 200.000 de euro.

Începând de miercuri, autorităţile au avertizat în mod neîncetat cu privire la ”riscul foarte mare” al incendiilor de pădure, din cauza unor rafale violente de vânt şi unor temperaturi mari, care au depăşit în ultimele zile 40°C.

Grecia – o obişnuită a unor valuri de căldură – se pregăteşte de săptămâni de o vară extrem de dificilă pe frontul caniculei şi incendiilor de pădure, după ce a înregistrat cea mai caldă iarnă din istoria sa.

Această ţară mediteraneeană a fost traversată săptămâna trecută de prima caniculă – cu temperaturi care atins local  44°C.

Ea a înregistrat în 2023 incendii devastatoare – soldate cu peste 20 de morţi – şi o caniculă de două sătămâni, cu peste 40°C, fără precedent ca durată.

Potrivit Grupului de Experţi Interguvernamentali în Evoluţia Climei (GIEC), creşterea temperaturilor provocate de emisii de combustibili fosili de origine umană prelungeşte sezonul incendiilor şi creşte suprafaţa arsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here