Mesajul execuției lui Cristi Danileț

Judecătorul Cristi Danileț a fost executat „artistic” în preajma Sărbătorilor, când numeroase simțuri civice sunt anesteziate de spiritul sezonului, și în preajma zilei sale de naștere, oglindă a faptului că în revanșa luată luni de către inamicii din sistem și din afara lui a existat și o notă personală.

Mai acum doi-trei ani, o astfel de îndrăzneală ar fi fost întâmpinată, în diverse straturi sociale și instituționale, cu o rafală de reacții pe măsura tupeului unei asemenea decizii. Dar vremurile s-au schimbat destul de mult, într-un timp destul de scurt.

Întâi de toate, să trecem în revistă câteva certitudini validate în timp:

• În cazul lui Cristi Danileț, vorbim de un magistrat căruia ani buni nu i s-a găsit vreun cusur serios, deși armate media au săpat până la extenuare în acest sens.
• În cazul lui Cristi Danileț, vorbim de un magistrat consecvent până la religiozitate în pozițiile asumate public, pe teme legate de justiție, stat de drept, libertăți, democrație.
• În cazul lui Cristi Danileț, mai vorbim și de un magistrat care a făcut eforturi vizibile să nu amestece planurile, filtrând ceea ce îi vine să spună, în calitate de cetățean, și ceea ce se cuvine să spună atâta vreme cât îmbracă roba de judecător.
• În fine, în cazul lui Cristi Danileț, vorbim și de un rar exemplar de pedagog, unul care și-a asumat ore suplimentare în serviciul public, ducând educația juridică în școli, făcând educație juridică pe internet și asumându-și postura, adesea ingrată, de avertizor public în chestiuni sensibile de care mulți confrați de-ai săi s-au ferit ca Necuratul de tămâie.

Cu cele de mai sus de-a stânga și cu decizia excluderii din magistratură de-a dreapta, devine limpede pentru orice individ minimum alfabetizat că motivul oficial invocat de CSM este deopotrivă ridicol și lipsit de respect față de inteligența corpului magistraților și a opiniei publice.

Iar dacă printre colegii săi de breaslă și printre mulți dintre politicienii de toate culorile reacția rapidă a fost cvas-inexistentă, ceea ce ar fi trebuit să spună ei cu voce tare, vom sublinia noi, în textul de față: Cristi Danileț a fost executat pentru tot ceea ce a spus și a făcut în perioada asaltului la statul de drept, pentru ceea ce a reușit să reprezinte în imaginarul colectiv și pentru potențiale luări de poziții „nesincronizate” la care s-ar mai fi putut deda în viitor.

Odată lămurite aceste aspecte, putem avansa cu analiza spre câteva direcții chiar mai delicate (da, din nefericire există așa ceva) decât nedreptatea evidentă făcută unui om valoros, unui cetățean român care a oferit multe unei societăți care vădește atâtea lacune în ceea ce privește ocrotirea și onorarea câinilor săi de pază.

Una dintre lumile posibile care au devenit între timp realitate este aceea a unei noi zodii nefaste care a înghițit justiția. Acest lucru e strâns legat de schimbarea de paradigmă deschisă prin ieșirea USR de la guvernare, are de-a face (și) cu cota lamentabilă a acestui partid în sondaje, e totodată rodul inevitabilei ocupări, în guvern, a spațiilor rămase goale de către forțe politice cu o agendă justițiară modestă spre meschină (cazul unora), cu antecedente care nu pot prevesti decât probleme, nu soluții, (cazul altora) și cu conexiuni blindate și interese pestrițe, deopotrivă la vârful și în interstițiile sistemului (cazul tuturor).

Din nefericire, pariul pe termen mediu este că povestea Danileț are ceva șanse să nu rămână singulară, după cum magistratul exclus luni nu este primul ajuns într-o asemenea situație. Vă amintiți, probabil, cazul Camelia Bogdan, dar și acesta a fost doar cel mai răsunător episod de hărțuire și punere la zid a unui magistrat în privința căruia eșuase metoda mai „blândă” a „domesticirii”.

Pentru moment, mă voi feri de a trage concluzia definitivă că s-a pus în mișcare un întreg proces de restaurație care pornește cu execuția lui Danileț și are a culmina cu mutilări legislative de natură să ne întoarcă cu 180 de grade, la epoca Dragnea-Iordache-Tăriceanu. Voi deschide însă porii analizei spre o asemenea direcție dacă Înalta Curte va bate în cuie decizia de luni a CSM.

Momentan, scenariul pentru care există date incomparabil mai solide este acela că Danileț a ajuns în gura lupului pentru că lupul a perceput schimbarea de la Palatul Victoria ca pe un semnal că ciobanul s-a mutat definitiv la oraș, iar stâna este de acum la discreția jivinelor din pădure. Iar fauna peste care dai consultând lista membrilor CSM și a conducerii Inspecției Judiciare e sugestivă și chiar îl bănuiesc pe Cristi Danileț că numai șocat nu este de ceea ce i s-a întâmplat.

Pur și simplu, vechile găști din zonele-cheie ale sistemului au acționat tocmai acum și fix în acest fel pentru că, din punctul lor de vedere, noul relief politic impunea cel puțin o testare a mării cu degetul. E drept, îi și bănuiesc că vor totuși mai mult, dar încă se orientează. Altfel spus, cel puțin la nivel implicit și informal, au considerat că ieșirea USR de la guvernare, intrarea PSD, ca și rămânerea UDMR și PNL în echipă au creat minime condiții de posibilitate pentru reglări de conturi îndelung amânate. Într-un fel, privind prin ochelarii lor, este chiar logic să se fi gândit așa, evoluțiile din trecutul recent fiind un argument deja suficient în acest sens.

Iar calculul risc-beneficiu nici nu a fost greu de făcut. În faza asta, vânătoarea de vrăjitoare deschisă cu Cristi Danileț prezenta din start câteva avantaje garantate și aproape niciun risc: obiectivul era perfect tangibil, operațiunea nu producea un disconfort politic vizibil principalelor zone suspecte de sprijinirea tacită sau empatia cu un asemenea demers, totodată se obținea astfel și o testare a terenului, de natură să ofere indicii prețioase cu privire la șasele unor episoade similare, în viitor. Mai mult, răfuiala nici nu ar trebui să fie una de masă. Autorii execuției lui Danileț, păpușile lor, dar și păpușarii ar putea fi din zona celor convinși că „rearanjarea” lucrurilor se poate face „curat”, în două etape: lovituri „chirurgicale” împotriva unui număr limitat de ținte (ca în războiul cu drone dus contra liderilor de rețele teroriste – la ce comparații poți ajunge, iată!); apoi, folosirea inerției, adică timorarea magistraților mai puțin vizibili, dar neagreați, prin forța exemplului (asigurată de „excluderile VIP”) coroborată cu utilizarea, pe orizontală, a unor canale ceva mai obscure, capabile să-i disciplineze „discret” pe restul. Experiența justiției române e una care le-a cunoscut pe amândouă.

Acum, evident, întrebarea cea mare este dacă actuala guvernare este într-adevăr una care are pe agendă girarea unei restaurații pentru care excluderea din magistratură a lui Cristi Danileț să fi fost doar salva de deschidere. Nu e exclus, nu e nici sigur.

Nu e exclus, întrucât există acolo forțe care abia își maschează un asemenea apetit. Dar nu este sigur nu atât din rațiuni principiale și patriotice, cât mai ales din rațiuni de constrângeri potențiale de care le este dificil să facă abstracție. Iar acest ultim aspect ar trebui să fie unul revelator, în sensul că face mai vizibil ca oricând faptul că mobilizarea societății, a unei părți a spectrului politic (inclusiv USR, PNL și Klaus Iohannis) și a partenerilor strategici ai României, din perioada grea 2017-2019, nu a fost în van (în ciuda aparențelor).

Faptul că România a reușit să evite distanțarea de UE și NATO, de valorile și jurisprudența celor două blocuri joacă azi în favoarea celor care privesc siderați la episodul Danileț și la posibila direcție generală pe care o sugerează un asemenea eveniment.

Cu un electorat care joacă prost tocmai când are toate cărțile în mână, cu un USR care a cântărit greșit opțiunile pe care le avea pe când era la guvernare, cu o clasă politică nesinceră când vine vorba de independența justiției și cu un sistem judecătoresc încă fragil, în care, ca magistrat reformist, te poți foarte ușor trezi singur în cel mai greu moment al vieții tale profesionale, pilonul cel mai solid devine rapid politica externă.

Sistemul de alianțe în care e prinsă România, coroborat cu contextul particular creionat de pandemia de Covid, au rămas principalele arme cu care poate fi apărat azi bruma de justiție „europeană” pe care o avem. UE și NATO nu pot face minuni și, oricum, nu pot suplini integral pasivitatea noastră. Dar în același timp, UE și NATO, azi, când banii sunt pe spongi, iar la graniță te poți trezi cu trupe rusești, pot juca un rol mult mai bine conturat.

Constrângerile pe care ni le impune relația cu aceste două blocuri sunt mai mult ca niciodată de bun augur, căci ele pot regla tendințele distructive care se manifestă, la niveluri mai mari sau mai mici, în partidele din arcul guvernamental. În contextul de față, PNL, PSD și UDMR au o marjă mai redusă decât speră în a gira sau alimenta operațiuni masive de restaurație în justiție. Iar miezul problemei are foarte mare legătură cu banii (dar și cu securitatea națională).

Într-un text din G4Media.ro, Cristian Pantazi a explicat limpede cu ce tip de frâne vine PNRR peste eventualele planuri obscure ale partidelor de la guvernare, inclusiv, aș zice, în ceea ce privește liniile roșii pentru justiție. Iar partenerii strategici, care în perioada 2017-2019 au investit atât de mult efort diplomatic în menținerea de către România a unui curs european decent, pot utiliza pârghia PNRR având ca limite doar imaginația. Deja o folosesc cu Ungaria și Polonia. Sigur că, pentru noi, lupta nu va fi una fără pierderi, dar, realist vorbind, datele din teren ne obligă să ne alegem bătăliile nu în funcție de cât de absolută va fi victoria, ci de cât de mare va fi distanța la care putem ține înfrângerea.

Nu este, evident, o fericire să ajungi la concluzia că șansa de a nu deraia sau de a merge înainte stă mai mult în partenerii de afară decât în forțele politice și sociale de pe plan intern. Dar asta e până la urmă povestea post-decembristă a României, o țară frumoasă și binecuvântată, cum ne place să spunem, dar și exagerat de capabilă și dispusă să-și sape singură groapa. Povestea judecătorului Cristi Danileț nu face decât să se încadreze perfect  în acest fundal paradoxal.

Reportaj Euronews: Ucrainenii de rând, antrenamente militare în pădurile de la marginea orașelor. „Trebuie să fim pregătiți pentru situația în care războiul devine rău de tot”