Mexic: Cel puţin 100 de persoane au murit din cauza caniculei. Temperaturile au ajuns aproape la 50 de grade

Cel puţin 100 de persoane au murit în ultimele două săptămâni în Mexic din cauza căldurii, în condiţiile în care temperaturile au urcat la aproape 50 de grade Celsius în unele zone ale ţării, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii, citat de Reuters, potrivit News.ro.

Un val de căldură care a durat trei săptămâni în această lună a pus la încercare reţeaua de energie din cauza cererii record, a forţat autorităţile să suspende cursurile în unele zone şi mulţi mexicani s-au sufocat efectiv.

Peste două treimi dintre decese au survenit în săptămâna 18-24 iunie, restul în săptămâna precedentă, a precizat ministerul într-un raport privind temperaturile extreme. În aceeaşi perioadă a anului trecut a fost înregistrat doar un singur deces legat de căldură.

Aproape toate decesele au fost atribuite unui accident vascular cerebral provocat de căldură, iar câteva au fost cauzate de deshidratare. Aproximativ 64% dintre decese au avut loc în nordul statului Nuevo Leon, la graniţa cu Texas. Cele mai multe dintre celelalte au fost înregistrate în statele vecine Tamaulipas şi Veracruz de pe coasta Golfului.

În ultimele zile, temperaturile au scăzut pe măsură ce sezonul ploios a adus precipitaţiile atât de necesare.

Cu toate acestea, în unele oraşe din nord încă se înregistrează temperaturi ridicate. În statul Sonora, oraşul Aconchi a înregistrat miercuri maxime de 49 de grade Celsius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here