Mihail Neamțu, candidat AUR la europarlamentare, îi cere iertare lui George Simion pentru că l-a făcut ”nulitate”: Eram bolnav de COVID

Sursa: captură video

George Simion a confirmat, într-un podcast, că pe lista AUR pentru Parlamentul European se va afla și Mihail Neamțu. Noul candidat al AUR i-a cerut iertare lui Simion după ce în decembrie 2020 a spus despre el că este ”o nulitate” care „nu știe nimic despre nimic”. Într-o postare de vineri, pe Facebook, Mihail Neamțu a susținut că atacul la adresa liderului AUR a fost provocat de „ceața mentală, bulversarea emoțională, plămânii afectați și ficat supraîncărcat de antibiotice” cauzată de COVID.

„În 6 decembrie 2020, eram pe un pat de spital din orașul Timișoara, fiind într-o stare de izolare totală, dar și supus unui tratament medicamentos foarte agresiv împotriva infectării cu virusul Covid-19. Așa era protocolul lui Arafat…După cum vă puteți imagina, chiar n-aveam o stare bună. Ceața mentală, bulversarea emoțională, plămânii afectați și ficat supraîncărcat de antibiotice m-au făcut să spun lucruri pe care astăzi le regret. Da, confirm faptul c-am făcut niște declarații violente la adresa lui George Simion, pe care liderul AUR a avut eleganța să le uite și să le ierte.  Socot, așadar, enunțurile mele lovite de nulitate. Pentru cei interesați de anumite detalii biografice, vă reamintesc faptul că, împreună cu o echipă admirabilă de creștini, am ridicat la Timișoara cu cel puțin 5% procentul unui partid condamnat la retrogradare de incompetența strategilor din București.  În iarna anului 2020 încă dădeam crezare propagandei oficiale (lansată contra lui George Simion după modelul atacurilor Stângii la adresa lui Donald Trump) care spunea că succesul AUR se datorează unor troli din Sankt-Petersburg. După patru ani de cercetare și analiză, mi-am luat libertatea de-a face o completă reevaluare a verdictelor nefondate, pripite și puerile rostite atunci.  În 2024 sunt de o cu totul altă părere: modelul anti-democratic promovat de PSD-PNL copiază politica de monopol a lui Vladimir Putin. Creștinii au fost trădați de oligarhii PSD-PNL: sărăcie, exodul creierelor, îndatorare, uzurparea referendumului pentru familie.  Iată de ce voi vota lista care-l include pe Cristian Terhes, Claudiu Târziu, Maria Georgiana Teodorescu și atâția alți oameni valoroși”, a scris Mihail Neamțu vineri, pe Facebook.

Mihail Neamțu a fost invitat să intre în AUR chiar de către George Simion, în sediul AUR. El a anunțat miercuri, pe Facebook, că va „merge la Bruxelles”.

„Voi merge la Bruxelles pentru ca, alături de alți conservatori, creștin-democrați și suveraniști europeni, să restabilim un adevăr istoric: Uniunea Europeană a fost, inițial, un proiect cultural și economic, nicidecum un experiment ideologic: o construcție bazată pe creștinism, familii puternice, comerț neîngrădit, subsidiaritate și mișcarea liberă a bunurilor și a oamenilor”, a anunțat noul candidat AUR.

Cei doi au discutat într-un podcast despre ”viitorul mișcării suveraniste în acest an electoral”. Simion a spus că dacă românii vor vota AUR, vor avea o voce în Parlamentul European în persoana lui Mihail Neamțu.

„Cine reprezintă AUR-ul?! Simion e o nulitate”

Mihail Neamțu și-a început cariera politică cu alianța Partidul Noua Republică, pe care l-a fondat în 2012. În același an, a fost implicat într-un scandal pentru promovarea unor scriitori legionari, fiind acuzat de incitare la extremism și „ignorare deliberată a antisemitismului promovat de legionari”, potrivit PS News.

Tot în acel an, Mihail Neamțu recunoștea că a fost prins de „suflu romantic” al Mișcării Legionare din România.

În decembrie 2020, teologul conservator l-a criticat pe liderul AUR. „Cine reprezintă AUR-ul?!  Simion, încă o dată, e o nulitate, ați înțeles, domnule?! Simion George este o nulitate, nu știe nimic! Nimic, despre nimic”, spunea Mihail Neamțu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here