Minerii din subteranul exploatării Lupeni au încheiat protestul

Minerii care s-au autoblocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul declanşat în urmă cu şase zile, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii, anunță Agerpres.

Unul dintre reprezentanţii minerilor de la Lupeni, Marius Miron, a declarat că protestatarii blocaţi în subteran vor ieşi la suprafaţă, în cursul serii, pe la Mina Sud Lupeni.

„Bunul Dumnezeu a făcut să se rezolve şi această problemă, doar pe cele trei luni de zile”, a spus Miron într-o postare video făcută pe Facebook.


El le-a mulţumit minerilor de la Vulcan şi „câtorva mineri” de la Livezeni şi Lonea pentru sprijinul acordat pe timpul protestului.

„Îi mulţumesc şi lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi a ajuns la bun sfârşit acest protest”, a conchis Miron.

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport. 

1 COMENTARIU

  1. EXCELENTA IDEEA JURNALISTULUI DE A POSTA ACEASTA IMAGINE-EMBLEMA A EPOCII LUI ILIESCU PENTRU ARTICOLUL ACESTA!!! IMAGINEA „REFORMELOR” KAGHEBISTE IN ROMANIA DE DUPA 1989 TREBUIE MEREU ARATATA, CAND SE INCEARCA REEDITAREA PROTESTELOR „SINDICALISTILOR”, INCA CONDUSI DE MASTODONTII EPOCII COMUNISTO-CEAUSISTE!!Am postat cu litere mari ,pentru ca sunt revoltata si nu pot sa uit ce am trait in astia 30 ani,cand teroristii lui iliescu „guvernau”,sau cand nu,incercau rasturnarea guvernelor reformiste,incitand muncitorii la proteste!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here