Ministerul Apărării îl contrazice pe Voiculescu privind raportările de decese COVID la spitalul ROL2

Foto: INQUAM/Flavius Corfu

Raportarea deceselor cauzate de COVID-19 de către Formațiunea medicală de tratament ROL 2 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale și nu există diferențe între datele din aplicațiile Corona Forms și Alerte MS, precizează MApN după ce fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a spus luni că în această unitate medicală ar exista diferențe de raportări ale deceselor COVID.

„Formațiunea medicală de tratament (FMT) ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni, funcționează ca spital COVID din luna aprilie 2020”, notează MApN.

„Toate decesele înregistrate în această unitate medicală operaționalizată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” au fost centralizate și raportate în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, transmite ministerul.

„Din data de 10 ianuarie 2021, când FMT ROL 2 a primit drepturi de acces în aplicația Corona Forms, au fost constatate 82 de decese, care au fost raportate ca atare de formațiunea medicală atât în Corona Forms, cât și în platforma Alerte MS, lucru care poate fi verificat cu maximă celeritate de către oricare dintre autoritățile care au acces în aceste baze de date, conform competențelor legale”, mai notează MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here