Ministerul Justiţiei, sprijin pentru Republica Moldova în procesul de aderare la UE

Ministerul român al Justiţiei a anunţat, după prima reuniune a Grupului de lucru anticorupţie, creat în cadrul Conferinţei internaţionale de sprijin pentru Republica Moldova, că susţine ţara vecină în procesul de aderare la Uniunea Europeană. La Întrunire s-au dezbătut teme privind reformarea sistemului de justiţie şi de luptă împotriva corupţiei, transmite News.ro.

Grupului de lucru anticorupţie a fost creat în cadrul Conferinţei internaţionale de sprijin pentru Republica Moldova de la Berlin, din 5 aprilie 2022, eveniment la care au participat 47 de state, organizaţii internaţionale şi instituţii financiare.
Ministerul Justiţiei anunţă, luni, într-un comunicat de presă, că, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Justiţiei din Chişinău, a avut loc prima reuniune a Grupului de lucru anticorupţie co-prezidată de conducerile Ambasadelor României şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
”Agenda întâlnirii s-a axat pe priorităţile autorităţilor de la Chişinău legate de reformarea sistemului de justiţie şi de luptă împotriva corupţiei şi pe posibilităţile de suport pe care le poate oferi comunitatea statelor şi organizaţiilor donatoare, în mod coordonat”, precizează Ministerul român al Justiţiei.
”Ne îndreptăm acum către punerea în aplicare a concluziilor convenite la Berlin şi cred că acesta este un pas major înainte. Din această perspectivă, eforturile coordonate ale tuturor partenerilor şi prietenilor Republicii Moldova sunt cruciale. În acelaşi timp, sprijinim eforturile Republicii Moldova de a adera la UE. De la Conferinţa de la Berlin s-au făcut paşi mari. Sperăm ca, în curând, Republica Moldova să obţină statutul de ţară candidată şi suntem convinşi că munca pe care am început-o la Berlin şi pe care o continuăm astăzi la Chişinău va ajuta autorităţile să îndeplinească standardele cerute pentru aderarea la UE”, a declarat secretarul de stat din Ministrul român al Justiţiei, George Şerban, la reuniunea de la Chişinău, transmite, luni, Ministerul justiţiei.
Şerban întăreşte, astfel, afirmaţiile făcute de ministrul Cătălin Predoiu cu ocazia Conferinţei de la Berlin, când Predoiu a anunţat că „România este pregătită să ofere asistenţă tehnică Republicii Moldova şi să sprijine consolidarea cooperării autorităţilor competente de la Chişinău cu Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, Agenţia Naţională de Integritate, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne”.
Ambasadele celor două state vor oferi sprijin pentru organizarea continuă a lucrărilor Grupului de Lucru reunit pentru prima dată săptămâna trecută la Chişinău şi care este de aşteptat să aibă întâlniri trimestriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here