Ministrul Câciu: Salariul minim va creşte de la 1 octombrie de la 3.000 de lei la 3.300 de lei

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi că salariul minim va creşte de la 1 octombrie de la 3.000 de lei la 3.300 de lei şi în construcţii de la 4.000 de lei la 4.500 de lei. El a mai arătat că Guvernul îşi propune ca noua lege a pensiilor să fie gata la 1 ianuarie 2024 iar prioritatea este eliminarea inechităţilor din sistem, informează News.ro.

Întrebat la Antena 3 dacă salariul minim va creşte de la 1 octombrie, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei, ministrul Adrian Câciu a spus:”Salariul minim va creşte, la 3.300 de lei, cel puţin şi în construcţii de la 4.000 de lei la 4.500 de lei”.

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene a fost întrebat şi despre creşterea salariului minim la 1 ianuarie, el precizând că nu a existat această discuţie, urmând o evaluare şi o discuţie cu mediul de afaceri. Despre pensii, Adrian Câciu a afirmat că ”aşa cum au discutat la Bruxelles, vor să vină cu noua lege a pensiilor până la sfârşitul acestui an”.

”De la 1 ianuarie 2024 să avem o nouă lege a pensiilor”, a arătat Câciu, precizând că prioritatea este eliminarea inechităţilor.

”Dacă pensionarii suferă de ceva, de o nedreptate, este faptul că există pensii inegale la muncă egală, ca să spun aşa”, a menţionat Câciu, precizând că ministrul Muncii are deja pe masă mai multe variante.

 

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here